Diaconescu: Ion Călinoiu a vrut să scape de mine

Puiu Diaconescu, vicepreşedintele Partidului Național Liberal, filiala Gorj, a declarat ieri că va face recurs cu privire la procesul pe care l-a pierdut la prima instanță împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI). Acesta a devenit incompatibil după ce s-a aflat că o instituţie subordonată Consiliului Judeţean Gorj a cumpărat câteva scaune de la magazinul lui, el fiind şi consilier.

Rep.: Aţi pierdut procesul cu ANI la prima instanţă. Ce veţi face în continuare?

Puiu Diaconescu: Voi declara recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, consider că voi demonta acuzaţiile la Înalta Curte pentru că art.90 din legea ANI spune clar ”contracte cu ştiinţă” nu fără ştiinţă. Această achiziţie publică a fost făcută la ordinul lui Ion Călinoiu pentru că pe vremea aia obţinusem cel mai mare procentaj din sondaj să fiu candidat la deputaţi pe colegiul 2. El a cerut să mi se verifice și averea, lucru care a durat foarte mult. Practic pe mine nu mă afectează această decizie, o respect, voi declara recurs nu pentru că îmi doresc să mai fiu ales local, ci pentru că aceasta a fost făcută cu un scop de un om care coordonează destinele Gorjului.

Rep.: Dacă sentința rămâne definitivă, ce cale veți urma având în vedere că nu mai puteți candida?

P.D: Am spus încă de acum un an și jumătate că nu îmi mai doresc să fiu ales local, că locul meu îl voi ceda tinerilor care se afirmă, care au capacitatea necesară profesională, politică și morală să poată să ocupe astfel de posturi. Nici vorbă să ies din viața politică. Sunt vicepreședinte al PNL Gorj, sunt președintele colegiului 2, voi lupta din toată puterea mea să luăm puterea de la cei care au condus 25 de ani. Colegiul 2 este primul colegiu care a încheiat fuziunea și nu mai există noțiunea de două partide,  nu mai avem doi președinți de organizație. Dacă partidul îmi va cere să fiu pe lista de consilieri județeni în 2016 voi face acest lucru, pentru că este firesc să le spun oamenilor că eu coordonez acest colegiu, dar după 15 zile am dreptul să-mi aleg și să las pe altul în locul meu.

Rep.: Ion Călinoiu riscă să-și piardă mandatul tot din cauza ANI. Cum comentați?

P.D: Acest proces cu ANI îl am din cauza lui Ion Călinoiu, care printr-o șmecherie a trimis IDP la Puiu Diaconescu să cumpere niște scaune. Am considerat și consider că Ion Călinoiu este un om lipsit de moralitate și respect față de adversarii politici, chiar dacă la vremea respectivă nu eram un adversar politic, pentru că eram Puiu Diaconescu, cel care îl făcuse președinte în 2004. Ion Călinoiu ar fi dorit să scape de mine în 2011 pentru că în 2010, în penultima zi a anului, a trimis întreprinderea pe care o coordona să cumpere aceste scaune de la magazin fără știrea mea. Atrag atenția în mod deosebit că ce a semănat Ion Călinoiu aia culege, că este declarat incompatibil, că pe chestiunea cu expertiza de la învățământ are și un dosar penal de care văd că organele abilitate nu vorbesc nimic, deși acest dosar se află la Parchetul Local, pentru fals în declarații. Probabil că Ion Călinoiu își dorește să iese din mandat pentru că știe că a început să se prăvălească lucrurile și că ar scăpa foarte ușor de tot ce s-a întâmplat în Gorj numai cu acest conflict de interese, pentru că la dânsul nu este o incompatibilitate, este conflict de interese penal, dar probabil că Ion Călinoiu și dacă ar fi în pușcărie ar spune că el trebuie să conducă județul.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: