Diaconescu, pe răbojul Florianei Jucan

Cristian Diaconescu a plecat din PSD. Un alt fost ministru, Marian Sârbu, îşi negocia plecarea la ora redactării acestui material, iar un deputat de Maramureş îşi anunţa demisia. Asta pe lângă cei patru parlamentari plecaţi din PSD în primele zile de la alegerea lui Ponta preşedinte. Concluzia este una singură: în congresul din 20 februarie a intrat un partid şi au ieşit două. Cristian Diaconescu a fost scos din cursa pentru şefia partidului pentru a i se face loc lui Ponta. Pentru acest lucru nu s-a precupeţit nimic şi s-a scos de la naftalină dosarul  de urmărire  al candidatului. La începutul lunii profesioniştii l-au urmărit timp de 10 zile pentru că ştiau care îi sunt obiceiurile. Cum era de aşteptat Diaconescu a picat în plasă, în sensul că a fost filmat când se ducea la întâlnire cu nimeni alta decât o jurnalistă blondă şi arţăgoasă  de la televiziunea lui Vântu.  Se presupune că staff-ul lui Ponta i-a confecţionat dosarul pentru a-l scoate din cursă. Candidatura lui i-ar fi blocat Micului Titulescu accesul către cea mai înaltă funcţie în partid şi i-ar fi încurcat rău de tot treburile lui Năstase.

Iar s-au folosit de Floriana Juca,n care a distrus în urmă cu câţiva ani cariera şi familia unui important ambasador la Bucureşti. Devenită un fel de doamnă a presei mondene bucureştene, Floriana Jucan a pus umărul şi la distrugerea carierei politice a unui personaj care ar fi putut fi periculos prin refuzul de a se lăsa manipulat. Deşi n-a publicat dosarul pe care susţine că l-a primit de la o cunoştinţă, Jucan a făcut mult mai mult decât atât: l-a umilit pe omul care şi-a construit cu migală o carieră în diplomaţie şi în politică şi care era cât pe ce să fie şeful social-democraţilor.

Mica răzbunare a lui Diaconescu a fost în momentul când a anunţat, spre uimirea congresului, cu doar câteva minute înainte de vot, că se retrage şi-i dă voturile lui Geoană. Ştia deja că acestuia nu-i mai foloseau, dar n-a vrut să-l ajute pe cel ce l-a distrus. Sincer îl regret pe Diaconescu pentru faptul că este unul din puţinii oameni politici care n-a fost amestecat în rahatul politicii româneşti. Dar pentru că nu şi-a ţinut la timp mâna pe izmene acum plăteşte! Faptul că a făcut plângere la parchet, pentru că presupune că a fost urmărit ilegal, aproape că nici nu mai contează pentru el şi nici pentru noi. Trist este faptul că pe răbojul Florianei Jucan a mai fost trecut un politician.

Victor Ponta nu are de ce să fie mândru. Mândru poate fi Diaconescu care a avut puterea să-şi sacrifice cariera pentru a nu da în vileag amănunte din viaţa sa privată. Tot respectul! Să ne închipuim o clipă ce ar fi fost dacă Diaconescu ar fi ajuns preşedintele partidului- Clanul Năstase plus Iliescu s-ar fi ţinut departe, Vanghelie ar fi dispărut din viaţa publică şi n-ar mai fi avut ocazia să garanteze pentru nimeni, Geoană ar fi plecat liniştit la “Mihaela, dragostea mea”, iar social democraţia cred eu că ar fi avut de câştigat.

Aşa, au făcut doar rotaţia cadrelor revenind în prim planul procurorului toţi marii candidaţi la uşa DNA! Ziceau că se reformează- Poate în vis! Dacă şi Diaconescu a plecat, atunci cu siguranţă până la toamnă vom avea două partide de stânga care se vor bate pe acelaşi electorat, iar alegerile din 2012 îi va găsi pe protagonişti încleştaţi pe viaţă şi pe moarte. Cum nici congresul liberalilor nu prevesteşte vremuri bune, mă aştept ca PDL să fie marele profitor al încăierărilor din interiorul partidelor din opoziţie. Până la toamnă nu mai este mult!

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: