DIICOT a preluat ancheta în cazul băieţilor filmaţi făcând amor. Unul dintre copii, în grija statului!

Procurorii antimafia au preluat dosarul de pornografie infantilă deschis la Roşia de Amaradia, după ce doi băieţi au fost surprinşi în timp ce întreţineau relaţii sexuale. În paralel, inspectorii şcolari au deschis o anchetă şi au dispus consilierea psihologică a celor doi minori.

 Este vorba despre doi băieţi în vârstă de 11, respectiv, 13 ani, de la Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia, care au fost filmaţi în timp ce întreţineau relaţii sexuale într-un depozit de lemne din curtea şcolii. Cei doi au fost surprinşi de un coleg mai mare care a postat mai apoi imaginile pe internet. Ancheta a fost preluată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj. „Poliţiştii au sesizat DIICOT - Biroul Teritorial Gorj, care a preluat dosarul, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiuni de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă”, a declarat Ion Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

 Sancţiuni la şcoală

Protagoniştii urmează să fie consiliaţi psihologic. Unul dintre copii, de altfel, a ajuns deja în grija statului. „Prima intervenţie de urgenţă a fost solicitarea sprijinului unui consilier psihologic pentru toţi elevii din acel liceu, pentru că în primul rând este o dramă. Vor fi şi sancţiuni şcolare. Unul dintre copii a fost preluat de Protecţia Copilului deja, pentru că se afla la tatăl lui, iar tatăl nu a făcut dovada că l-a preocupat copilul. Şi cei care au filmat vor fi sancţionaţi, vor fi şi consiliaţi de urgenţă”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

În realitate, edilul localităţii susţine că minorii ar fi mimat un act sexual. „Din discuţiile pe care le-am avut cu directoarea, cu părinţii celor care au filmat, a reieşit faptul că doar au mimat un act sexual, în baza unor promisiuni. Cei care au filmat le-au făcut o promisiune că, dacă pun în aplicare o astfel de scenă, unul va primi două ţigări, celălalt un telefon. A fost o chestiune mai mult ca o joacă, dar fără să conştientizeze care este efectul”, a explicat Liviu Cotojman.

Vizualizări: 2,814

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: