Direcţia Silvică face bani din vânzarea fructelor de pădure

Vânzarea fructelor de pădure a mărit veniturile Direcţiei Silvice Gorj. Producţia de afine şi măceşe de anul acesta a fost mult mai bună decât în trecut, drept pentru care Direcţia Silvică a încheiat contracte cu firme din Spania, Germania şi chiar Olanda. Zeci de tone de fructe de pădure au fost exportate, iar veniturile Direcţiei Silvice au crescut cu aproximativ 40 de procente.

Anul acesta s-a dovedit a fi unul foarte bun în ceea ce priveşte exportul de fructe de pădure. Până în prezent au fost recoltate aproximativ 80 de tone de afine şi măceşe şi numai 700 de kilograme de mure. Primele producţii au luat drumul Spaniei şi Germaniei, iar acum se sortează şi se pregăteşte un transport de măceşe pentru Olanda. „A fost un an bun pentru fructele de pădure. Vremea nu a fost prielnică pentru mure, dar la măceşe şi afine a mers foarte bine. La afine s-a terminat perioada şi pot să vă spun că eu am depăşit planul. Acum e perioada măceşelor. Cred că e ultima recoltare pentru că a început să cadă bruma. Am cules şi măceşe unele au fost mai crude, le-am sortat  şi oricum am depăşit planul. Acum le alegem pe acestea culese acum şi le trimitem în Olanda”, a spus directorul Gheorghe Novac.    

Vânzarea fructelor de pădure a mărit veniturile Direcţiei Silvice cu aproximativ 40%. „Anul acesta producţia de fructe de pădure pot să spun că a fost foarte bună. Mult mai bună ca în anii trecuţi. Până în prezent am recoltat 700 de kilograme de mure, 40 de tone de afine şi 40 de tone de măceşe. Noi am achiziţionat kilogramul de măceşe cu 1 leu şi 30 de bani şi cel de afine între 3 şi 4 lei. Pot să vă spun că am prins nişte contracte cu firme din Spania, Germania şi Olanda şi după ce am frigerat fructele le-am vândut, iar profitul nostru a fost de 40 %”, a declarat Gheorghe Novac, director Direcţia Silvică.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: