Director de bancă, achitat după 15 ani de anchete şi procese

Vești bune dinspre instanțele de judecată au primit luni inculpații din ultimul dosar pe care procurorii DNA l-au instrumentat în mega-ancheta ce a vizat devalizarea fostei sucursale din Novaci a Băncii Comerciale Române. Ancheta, începută prin 2002, s-a finalizat acum cu un ultim verdict pe care îl puteau pronunța magistrații în privința celor trimiși în judecată, sentința instanței fiind una favorabilă celor anchetați de DNA „ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale”, după cum se arată în sentință.

 Pe fond, foștii angajați ai băncii, inclusiv directori, primiseră diverse pedepse, cu executare sau suspendare, dar, după contestarea verdictului respectiv, finalitatea dosarului a fost cu totul alta decât cea pe care o așteptau anchetatorii.

Dumitru Contoloru, fost șef al BCR Gorj, primise inițial o condamnare de cinci ani la Tribunalul Argeș, pe care magistrații au contopit-o cu o altă pedeapsă, de 2 ani și jumătate, care era cu suspendare într-un alt dosar privitor la fraudarea BCR Novaci, în total acesta având de executat 6 ani de închisoare. Curtea de Apel Pitești a anulat însă pedepsele respective, asta după ce, în trecut, mai dispusese odată rejudecarea dosarului la instanța de fond, instanța fiind sesizată cu rechizitoriul procurorilor încă din anul 2010. Au trecut însă 7 ani până când magistrații au dat un verdict final într-un dosar în care DNA a calculat un prejudiciu de peste 20 de milioane de lei pentru fapte produse cu alți șapte ani înainte de finalizarea cercetărilor.

 Care erau acuzaţiile

În privința fostului șef al BCR Gorj, anchetatorii susțineau că acesta ar fi coordonat grupul din subordinea sa pentru a finanța ilegal mai multe firme din județ, dar și din Vâlcea, fruntașă fiind celebra Rarora, a afaceristului Ion Marin, anchetat și el și condamnat în dosarele BCR.

„Pentru a ascunde actele nelegale, inculpatul nu a desemnat o persoană din conducerea Sucursalei Gorj care să coordoneze şi să răspundă de întreaga activitate a Sucursalei Novaci, a împiedicat efectuarea de verificări la această subunitate de către funcţionari din cadrul Sucursalei Judeţene Gorj cu atribuţii de îndrumare, coordonare şi control, a eliminat din situaţiile transmise către Centrala B.C.R mai multe firme din grup care au beneficiat de credite de la Sucursala Novaci, nu a luat măsuri pentru introducerea în circuit bancar spre decontare a biletelor la ordin emise de S.C.RALBOB S.R.L. şi scontate la Sucursala Judeţeană Gorj. Împreună cu inculpatul Popescu Sorin şi cu sprijinul inculpatei Giurcă Marilena, inculpatul Contoloru Dumitru, a coordonat efectuarea multiplelor transferuri de sume de bani între societăţile constituite în grupul „Marin Luminiţa” sau aflate în legătură cu acest grup, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată) în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora. În plus, inculpaţii Contoloru Dumitru, Popescu Sorin şi Marin Ion, în asociere cu alte persoane trimise în judecată în alte dosare legate de fraudarea sucursalei BCR Novaci şi cu sprijinul unor funcţionari bancari din sucursală şi administratori de societăţi comerciale, au organizat şi derulat un mecanism de creditări încrucişate în condiţii nelegale, prin folosirea de documente false şi transferuri de importante sume de bani fără justificare economică, având drept scop obţinerea de resurse financiare pentru firmele din grupul Marin Luminiţa”, comunica DNA la finalizarea cercetărilor, vorbele respective nefiind susținute însă acum și de instanța de judecată.

 Achitat şi în dosarul în care a făcut un an şi jumătate de arest preventiv

Achitarea dispusă de Curtea de Apel Argeș este a doua pe care Contoloru a primit-o în cele trei dosare în care a fost inculpat de către DNA. În celălalt dosar în care a obținut achitare, fostul director a stat în arest preventiv circa un an și jumătate, iar un deceniu mai târziu a fost găsit nevinovat, el câștigând inclusiv la CEDO un proces pe această temă. Statul român nu i-a oferit însă nicio despăgubire pentru perioada petrecută ilegal în spatele gratiilor, judecătorii considerând că nu se impune plata vreunor bani pentru o persoană care a stat atâta timp pe nedrept în arest preventiv. Din toate anchetele DNA, Dumitru Contoloru rămâne cu o condamnare de 2 ani și 6 luni dată cu suspendare, achitarea sa de acum fiind una la fel de răsunătoare ca și cea a fostului deputat Mugurel Surupăceanu. Fostul parlamentar primise inițial o condamnare de 7 ani la Tribunalul Gorj, dar a fost găsit nevinovat la Curtea de Apel Craiova, ulterior procurorii DNA mai deschizând un dosar pe numele acestuia, evident, în speranța că vor obține totuși o condamnare, fie ea și cu suspendare.

Vizualizări: 6,534

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: