Director din CEO, la un pas să-şi piardă funcţia dată de partid

Nicolae Cilibiu, ales consilier pe listele fostului PDL, este la un pas de a-şi pierde postul. Instanţa a admis cererea PNL Gorj, care l-a dat în judecată pe Cilibiu pentru că a trecut la PSD, folosindu-se de celebra Ordonanţă 55, deşi semnase un document prin care îşi exprimase o primă opţiune de a rămâne în cadrul PDL. “Constată că pârâtul Cilibiu Nicolae şi-a pierdut calitatea de membru al Partidului Democrat Liberal pe listele căruia a candidat şi în consecinţă: Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Gorj să procedeze, în condiţiile legii, la vacantarea funcţiei de consilier judeţean ce a fost ocupată de pârâtul Cilibiu Nicolae”, susţine instanţa. Decizia dată de Tribunalul Gorj nu este definitivă. După plecarea la PSD Cilibiu a fost numit director la Cariera Tismana. Iniţial Cilibiu nu a recunoscut faptul că sunt discuţii pentru promovarea sa, spunând că este o glumă. (M.B.)

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: