Directorii companiilor miniere din Gorj nu pot fi manageri privaţi

Ministerul Economiei a desemnat firma care va căuta managerii privaţi pentru companiile de stat, inclusiv pentru SNLO. Interesant este că odată cu stabilirea firmei a fost scos la iveală un lucru necunoscut, cel puţin pentru directorii societăţilor din Gorj. Directorii de la CE Turceni, CE Rovinari şi SNLO nu vor putea participa la concursul pentru funcţia de manager privat. Un director din Ministerul Economiei, Andrei Todea, a adus nişte lămuriri pentru aceştia: managerii privaţi sunt selectaţi din baza de date a firmei câştigătoare, nu se poate depune CV.

Directorul general al SNLO, Daniel Burlan, şi-a exprimat public dorinţa de a candida pentru postul de manager privat. Andrei Todea, director general al Ministerului Economiei, a declarat la TVR Info că a citit în presă despre astfel de intenţii, care i se par amuzante. "Nici noi, cei din minister, nu avem experienţă în alegerea unor manageri privaţi, dar din câte ştiu eu firmele de executive search au propria bază de dată, cu persoane pregătite pentru top management. Nu am auzit să ar fi posibil să aplici un CV special pentru un post", a explicat oficialul ministerului.

Managerul de la SNLO, în baza de date a danezilor

Firma care va găsit manager privat pentru SNLO este Pedersen & Partners, condusă de mai bine de cinci ani de headhunterul Mona Neagoe de 39 de ani. Pedersen & Partners este o firmă de executive search daneză prezentă în 41 de ţări. Compania pe care o conduce Neagoe a avut anul trecut o cifră de afaceri de 825.000 de euro, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Biroul de pe piaţa locală face recrutări şi pe plan internaţional pentru ţările din regiune. Lucrurile erau prea simple, dacă nu apăreau şi poticneli.

Două firme de consultanţă au fost descalificate de Ministerul Economiei, pe motiv că ar fi depus ofertele după termenul limită, care a fost miercuri la ora 11.00. Una din firme, Lugera & Makler, a depus contestaţie, pe motiv că a ajuns în minister la ora 10.40, dar nu a ştiut că procedura de depunere a ofertei durează 25 de minute. Andrei Todea, manager al proiectului de selectare, din cadrul Ministerului Economiei, a declarat pentru revista Capital că procesul de selectare nu va fi blocat de această contestaţie.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: