Directorii Trotea şi Burlan au rămas înzăpeziţi pe drumul către FMI

Drumul către FMI s-a dovedit a fi unul dintre cele mai grele, la propriu, din cauza viscolului şi zăpezii! Directorul Complexului Energetic Rovinari, dar şi directorul SNLO au rămas blocaţi pe autostrada Bucureşti - Piteşti. Daniel Burlan a ajuns într-un final la şedinţa cu FMI, după ce a stat însă toată noaptea în mijlocul viscolului de pe autostradă. Tiberiu Trotea s-a întors însă din drum, astfel  că din Gorj au dat raportul FMI şi Comisiei Europene, directorul SNLO şi directorul Complexului Energetic Turceni.

 „Nu am mai ajuns pentru că autostrada este blocată. Am plecat de dimineaţă, dar nu mai aveam cum să ajung la timp. A trebuit să mă întorc din drum”, a declarat Tiberiu Trotea, directorul Complexului Energetic Rovinari. Directorul SNLO a plecat mai devreme cu o zi, pentru a preîntâmpina astfel de incidente, însă nu a scăpat, astfel că a stat o noapte întreagă blocat pe autostradă, până ieri dimineaţă., A ajuns însă la întâlnirea cu FMI. Cei trei directori ale entităţilor energetice din Gorj trebuie să dea raportul FMI şi Comisiei  Europene de când sunt sub monitorizare, în vederea înfiinţării Complexului Oltenia.

Graure: ”Am îndeplinit toţi indicatorii”

Directorul Complexului Energetic Turceni spune că a îndeplinit toţi indicatorii ceruţi de FMI, iar după acest raport urmează ca Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să tragă concluziile. Fiecare unitate le va primi pe data de 8 februarie. „Am fost acolo să prezentăm datele solicitate de FMI şi Comisia Europeană şi este vorba de mai mulţi indicatori printre care realizarea programului de investiţii pe anul 2011, reducerea numărului de personal,  creşterea productivităţii muncii fizice şi valorice, realizarea profitului stabilit în decembrie 2011, cumpărarea deficitului de certificate CO2. Toţi aceşti indicatori au fost îndeplinţi, nu avem datorii către stat”, a declarat Octavian Graure, directorul general al CE Turceni.

Aceste raportări ale directorilor vor ajunge la Ministerul Mediului, la Ministerul Transportului şi la premier, după care se va hotărî ce măsuri trebuie luate.

INVESTIŢII

Complexurile energetice au primit sarcina ca până în martie să prezinte planuri de modernizare a grupurilor energetice şi de realizare a investiţiilor de mediu. Planurile trebuie să cuprindă atât sursele de finanţare, cât şi posibilităţile de rambursare a creditelor.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: