Directorul CFR Marfă, în comă

Directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici, al cărui nume apare în dosarul în care proprietarul GFR a fost reţinut pentru corupţie, în cazul unei licitaţii a CE Oltenia, a fost operat la Spitalul Elias, după ce a suferit un accident vascular cerebral, fiind în comă la Terapie Intensivă.

Numele directorului CFR Marfă apare în dosarul în care Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Gruia Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie şi va fi prezentat joi Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, iar avocatul Doru Boştină a primit interdicţie de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

Sursa: Mediafax.ro

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: