Directorul Giorgi opreşte angajările la Minprest

Conducerea societăţii Minprest a decis să oprească procesul de angajare la societatea, chiar dacă nu au fost ocupate toate cele 361 de posturi. Au fost depuse 287 de dosare, dar au fost angajate 273 de persoane. Directorul Gabriel Giorgi a precizat că societatea pierde bani dat fiind faptul că nu a terminat angajările şi riscă să nu-şi îndeplinească indicatorii prevăzuţi în bugetul pe anul în curs. La acest moment nu se ştie câte persoane din cele disponibilizate din firmele sindicale au fost angajate la Minprest, cert este că sunt încadrate în muncă şi persoane din afara sistemului.

În fapt, au fost angajate până acum 268 de persoane la care s-au mai adăugat alte cinci persoane din afara sistemului pe posturi de conducători formaţie de lucru. Au fost 15 posturi de acest gen înfiinţate, însă din cei de pe lista Diviziei Miniere doar 10 au corespuns criteriilor de selecţie. Pentru a ocupa posturile vacante a fost organizat un concurs la care s-au prezentat 9 persoane, 6 dosare au fost eligibile şi din rândul acestora au fost selectaţi cei cinci. Conducerea societăţii nu mai este dispusă să aştepte persoanele de pe lista Diviziei Miniere, care nu s-au prezentat în vederea depunerii dosarului de angajare. „Noi astăzi (n.red-vineri, 8 noiembrie) o să tragem linie şi în cursul zilei de luni o să o prezentăm şi o să o discutăm cu reprezentanţii Diviziei Miniere. Nu putem sta la infinit, să aşteptăm pentru că după cum se ştie, în bugetul aprobat de minister sunt nişte indicatori care se regăsesc şi în veniturile care trebuie să le aducă persoanele angajate. Nefiind persoanele angajate, riscăm să nu ne îndeplinim indicatorii. Nu este niciun venit pentru unitate, trebuie neapărat ca săptămâna viitoare să terminăm procesul de angajare”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Rovinari.

PROPUNERE

Conducerea Minprest va propune conducerii CEO ca pe locurile rămase libere să fi trecuţi angajaţii care se află în prag de pensionare sau mai au nevoie de câteva luni pentru a putea primi indemnizaţie de şomaj.

PROBLEME

Gabriel Giorgi a declarat că în zona Jilţului sunt aprobate mult mai multe dosare decât locuri. A explicat faptul că un număr de 50 de persoane trebuie distribuite pe zona Rovinari, dar nu acceptă. „Am avut o discuţie cu ei să aibă o maşină care să-i transporte, pentru că noi nu putem să le oferim transportul. Noi trebuie să ocupăm posturile cu altcineva“, a mai spus Gabriel Giorgi.  

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: