DISCRIMINARE: Un angajat de la CEO, tăiat de la prima minerului

Directorul Unităţii de Mentenanţă Rovinari, Gheorghe Smărăndoiu, riscă o plângere penală din partea unui salariat care a fost „sărit“ de la prima de Ziua Minerului. Sebastian Vasile Bobei a aflat cu surprindere că nu este pe lista celor care primesc 700 de lei de Ziua Minerului. Ulterior, el a aflat că nu primeşte primă, deşi lucrează de 15 ani în minerit, deoarece „pleacă din unitate“. Sebastian Bobei spune că nu pleacă nicăieri şi că asta ar fi problema în fapt: nu a acceptat să treacă la Direcţia de Pază.

Un angajat de la Complexul Energetic Oltenia a aflat că nu poate lua primă de Ziua Minerului, ca alţi 14 mii de colegi, deoarece „pleacă din unitate“. Sebastian Bobei a fost la casieria unităţii din zona Gării, pentru a lua banii, şi a aflat că nu este pe listă. A fost îndrumat să meargă la sediul Diviziei Miniere, iar acolo o angajată de la Personal i-a spus că nu primeşte pentru că pleacă din unitate. „Lucrez de 15 ani şi nu am primit primă de Ziua Minerului pentru că aş pleca din unitate. Aşa mi-a spus o doamnă de la SDM,  că ar fi primit o hârtie de la directorul Smărăndoiu, iar acolo scria - pleacă din unitate. Nu plec nicăieri şi chiar dacă ar fi aşa, este dreptul meu“, a povestit Bobei. Acesta a precizat că este în conflict cu directorul deoarece l-a pus pe lista celor care trebuie să treacă la pază, dar a refuzat să semneze. Sebastian Bobei a făcut o adresă la CE Oltenia cerând documentul care a stat la bază atunci când s-a decis să nu primească primă. El vrea să facă plângere penală împotriva directorul Gheorghe Smărăndoiu de la Mentenanţă. „O să fac plângere penală pentru abuz. Acesta este un abuz. Într-adevăr avem un conflict pentru că nu semnez să trec la pază, dar nu se poate să-mi taie drepturile“, a declarat Sebastian Bobei.

PRIME

Un alt angajat de la CE Oltenia, Aristică Benoni Bejinaru, a fost plătit regeşte, încasând salariu şi prime de la Cariera Roşiuţa, deşi nu călca în unitate. Angajaţii din carieră se întreabă dacă pe cardul lui Benoni a fost virată prima de 700 de lei de Ziua Minerului. Acesta se află în arest preventiv fiind acuzat de proxenetism.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: