Dispensarul TBC, o ruină. Tătaru: Mutăm activitatea!

Clădirea în care funcţionează Dispensarul TBC din Târgu Jiu a devenit o adevărată ruină. Tencuiala exterioară a căzut pe alocuri, la fel şi la interior. Mobilierul este învechit, dar şi tâmplăria. În astfel de condiţii sunt primiţi bolnavii cu probleme la plămâni. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, de care aparţine dispensarul, dă asigurări că în cel mult o lună medicii de aici, dar şi pacienţii lor vor beneficia de condiţii mai bune.

Imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Dispensarul TBC de la spitalul de la Pasarelă este unul vechi şi s-a degradat de la an la an. Aici îşi desfăşoară activitatea câţiva medici specialişti pneumologi care deservesc câteva sute de pacienţi lunar. Dispensarul a fost preluat în 2010 de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu de la Sanatoriul Dobriţa, printr-un ordin al Ministrului Sănătăţii de la acea vreme şi de atunci clădirii nu i-a fost adusă nicio îmbunătăţire.

Conducerea spitalului din Târgu Jiu spune că în prezent nu dispune de banii necesari pentru reabilitarea acestei clădiri, însă a găsit o nouă locaţie în apropiere, în care să fie mutată toată activitatea de aici. “O să mutăm activitatea. În momentul în care pleacă Comisia de expertiză pentru persoane cu handicap adulte din subordinea DGASPC Gorj o să-i mut acolo şi lucrul acesta se va întâmpla într-o lună, maximum. Comisia îşi desfăşoară activitatea tot sub Pasarelă, într-o clădire complet renovată şi va pleca în altă locaţie şi acolo o să mut dispensarul”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de urgenţă din Târgu Jiu.

Clădirea în care funcţionează în prezent Dispensarul TBC ar putea fi preluată de administraţia locală. “Clădirea o voi preda primăriei Târgu Jiu. Este o clădire cu un real potenţial istoric, cultural, poate fi reabilitată, dar eu nu am bani să-mi permit asta. Nu am avut încă discuţii cu domnul primar Cârciumaru, asta este doar intenţia mea”, a precizat Tiberiu Tătaru.

Vizualizări: 209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: