Doi avocaţi din Baroul Gorj – judecaţi pentru fapte de corupţie

O anchetă discretă, o reclamaţie bine primită de procurorii anticorupţie şi un comunicat din presă din care reiese că doi avocaţi din Gorj au fost cercetaţi şi trimişi în judecată după ce au cerut 1000 de euro de la un client sub pretextul că i-ar da unui judecător. Cosmin Nănescu şi Marius Florin Nebunu au fost trimişi în judecată de procurori pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă. DNA a dat publicităţii un comunicat de presă, dar, fiind vorba probabil de reprezentanţi ai justiţiei, de data aceasta în comunicatul respectiv nu se spune nimic despre denunţător sau despre eventuale antecedente ale avocaţilor, de regulă procurorii încercând pe parcursul anchetei să afle dacă au mai fost comise şi alte fapte similare. Conform rechizitoriului, "în cursul lunii aprilie 2009, avocatul Nănescu a pretins, de la o persoană denunţătoare, suma de 1.000 de euro, sub pretextul că are influenţă asupra magistraţilor judecători din cadrul Tribunalului Gorj, pentru a-i determina pe aceştia să dispună o soluţie favorabilă denunţătorului într-un dosar civil, având ca obiect anularea unui titlu de proprietate", se arată într-un comunicat al DNA. În demersul său, Cosmin Nănescu a fost ajutat de Marius Florin Nebunu", conform DNA. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Craiova. De spus ar mai fi poate doar faptul că cei doi avocaţi au cunoştinţe prin Tribunal, rude ale lor lucrând în cadrul instituţiei, suficient cât o persoană naivă să fie dispusă să dea 1000 de euro pentru a câştiga un proces. 
 


Vizualizări: 639

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: