Doi candidaţi PNL Gorj, declaraţi incompatibili. Unul este primar!

Doi dintre candidaţii PNL anunţaţi pentru alegerile din iunie au fost declaraţi incompatibili. Este vorba de Mihai Mazilu, primarul din Târgu Cărbuneşti, şi Vasile Moşoiu, fostul primar din Drăguţeşti.

Potrivit ANI, Mihai Mazilu "S-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut simultan funcțiile de primar și membru în Consiliul de administrație al Colegiului Național „Tudor Arghezi” Tg. Cãrbunești (în perioada 01 septembrie 2009 – 31 august 2012), respectiv în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 „George Uscãtescu” Tg. Cãrbunești (în perioada 10 septembrie 2010 – 31 august 2012), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003".

În privinţa lui Vasile Moşoiu este vorba de conflict de interese. "În perioada exercitãrii mandatului, a promovat în calitate de primar un proiect de Hotãrâre prin care a propus achiziționarea de cãtre Primãria Drãguțești a unui teren în suprafațã de 3.700 m.p. aflat în proprietatea sa și a soției sale. Ulterior adoptãrii acestei hotãrâri, Moșoiu Vasile a emis în anul 2009 o dispoziție privind constituirea Comisiei de negociere pentru achiziționarea terenului și a semnat Contractul de vânzare-cumpãrare prin care Primãria a cumpãrat terenul, aflat în proprietatea sa pânã la data de 14.07.2009. Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003", arată Agenţia Naţională pentru Integritate.

Dan Vîlceanu, preşedintele PNL Gorj, susţine că nu va fi afectată candidatura acestora, dacă cei doi vor contesta în instanţă raportul ANI.

Vizualizări: 6,090

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: