Producția de căpșuni din Gorj a scăzut dramatic

Comuna Polovragi este cunoscută la nivelul județului Gorj pentru culturile de căpșuni. Adevărul este că suprafețele cultivate au scăzut considerabil în ultimii ani. Cultivatorii au renunțat la această afacere din cauza intermediarilor care luau căpșunile la un preț și le vindeau de 10 ori mai scump.

În urmă cu câțiva ani, în comuna Polovragi erau sute de cultivatori de căpșuni care aveau culturi pe mii de metri pătrați fiecare. În prezent, situația este alta. În comuna campioană la producția de căpșuni mai sunt 6 cultivatori care au terenuri de căpșuni la de 2.000 de metri la un hectar maximum. Mai sunt cetățeni care cultivă, dar pe suprafețe destul de reduse.

Autoritățile locale din comuna Polovragi au o explicație pentru scăderea bruscă a culturilor de căpșuni. ”Cultura de căpșuni este foarte slabă la Polovragi și de vină nu este vremea, ci acei intermediari care luau căpșunile la preț de nimic și le vindeau de 10 ori mai scump. Mai sunt șase persoane care cultivă suprafețe mari din sutele care erau altă dată”, a precizat Gheorghe Epure, primarul din comuna Polovragi.

Autoritățile locale vor să vină în sprijinul cultivatorilor de căpșuni și nu numai cu un centru pentru depozitarea și procesarea fructelor. ”Vrem să construim un depozit pentru căpșuni, mere, pere, prune, fructe de pădure sau alte fructe. În primul rând vor avea unde să le depoziteze în condiții optime și vrem să avem două linii de procesare. Ne dorim să le dăm preambalate, dar în stare naturală. Nu excludem și fabricarea de conserve. Se vor crea câteva locuri de muncă și oportunități pentru producătorii locali care vor depozita fructele aici și, dacă nu vor găsi să le dea la un preț bun, vor fi achiziționate de cooperativa constituită din producătorii din zonă și la vor scoate pe piață sub formă procesată”, a mai spus primarul din Polovragi.

Proiectul pentru construirea centrului de colectare și procesare a fructelor este în valoare de 150.000 euro și este în evaluare la GAL. Primarul din Polovragi susține că cel mai probabil va primi finanțare.

Vizualizări: 2,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: