Doi răniţi într-un accident produs lângă Pişteşti

Două persoane au fost rănite şi două autovehicule au fost avariate în urma unui accident rutier petrecut ieri, în jurul orei 14.20 la ieşirea din localitatea Drăgoieni în apropiere de satul Pişteştii din Deal. În timp ce se îndrepta spre Târgu Jiu, Şoferul unui autoturism VW Tiguan a intrat în depăşirea unei autoutilitare Dacia. După toate probabilităţile, în timp ce efectua manevra, a observat că din sens opus se apropie un alt autoturism şi  realizând că nu mai are timpul necesar pentru a o finaliza, a virat spre dreapta încercând să revină pe banda întâia însă a intrat în coliziune cu autoutilitara. “Cei doi conducători auto au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri. Întrucât cei doi aveau opinii diferite cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul, urmează să efectuăm verificări pentru a afla cine se face vinovat de producerea accidentului. Din primele constatări putem spune că principala cauză este nerespectarea distanţei faţă de autoturismul din faţă”, a declarat agentul Radu Brânzan. Având în vederea avariile suferite de cele două autovehicule este foarte probabil ca cel puţin autoturismul WV să fi rulat cu viteză peste limita admisă, mai ales că zona în care s-a produs accidentul este în afara localităţii.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: