Doi şefi de comisii absenţi la BAC

Preşedinţii a două comisii de la examenul de bacalureat din judeţul Gorj nu s-au prezentat ieri pentru a-şi prelua atribuţiile, însă desfăşurarea probei orale la limba română nu a fost afectată în niciun fel de cele două absenţe. Inspectorul şcolar general adjunct Vasile Antonie afirmă că locul celor doi preşedinţi a fost luat imediat de vicepreşedinţii comisiilor şi lucrurile au decurs în mod normal. Cei doi preşedinţi absenţi sunt profesori universitari din Timişoara. Aceştia trebuiau să fie în fruntea comisiilor de examinare de la Motru şi Turceni, unul singur dintre ei anunţând Inspectoratul Şcolar Gorj despre faptul că are o problemă în familie şi ar putea să ajungă marţi să îşi preia atribuţiile, fără a fi sigur că se va întâmpla aşa ceva, după cum spune Vasile Antonie. 
 Inspectorul şcolar general adjunct menţionează că la nivel de judeţ nu au fost semnalate alte incidente în prima zi de examinare a absolvenţilor de clasa a XII-a la proba orală de limba română. Conform acestuia, patru elevi, doi din Novaci şi doi din Motru, susţin examenele în condiţii speciale din cauza problemelor medicale pe care le au. 
 Trei dintre elevii respectivi susţin examenele la liceu, iar cel de-al patrulea este examinat acasă, Antonie menţionând că în cazul producerii unor eventuale accidente în care să fie implicaţi absolvenţi de clasa a XII-a, comisiile de examinare se pot organiza pentru a veni în sprijinul elevilor. La nivelul judeţului Gorj susţin examenele de bacalaureat un număr de 5238 de elevi. 
 De buna organizare a BAC-ului la nivel de judeţ se ocupă şi angajaţii Ambulanţei, o salvare fiind în permanenţă la dispoziţia elevilor, în cazul în care ar exista diferite probleme din partea acestora. În plus, poliţiştii au fost şi ei mobilizaţi în număr destul de mare la cele 14 centre de examinare din judeţ. " Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică în toate unităţile de învăţământ în care se organizează Examenul Naţional de Bacalaureat. Poliţiştii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la unităţile de învăţământ (centre de examen, de evaluare şi corectare) din judeţ. În scopul realizării acestui obiectiv, vor acţiona conform competenţelor 98 de poliţişti de la structurile de ordine publică, 36 de la poliţie rutieră şi 28 de specialişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale şi prevenirea criminalităţii", a menţionat IPJ Gorj, într-un comunicat de presă.
 


Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: