Doliu în PSD. Alecu Drăgoi, mort într-un cumplit accident

Greu de crezut, dar unul dintre cei mai longevivi vicepreședinți ai PSD Gorj și-a pierdut viața joi după-amiază într-un accident rutier produs la Iezureni. Alecu Drăgoi, fost consilier județean vreme de mai multe mandate, a scăpat mașina de sub control, iar autoturismul, o Dacia Logan pe care toată lumea de prin oraș o cunoștea, a intrat pe contrasens și a izbit în plin un cap de pod. Manevrele de resuscitare nu i-au fost de nici un folos celui care cu un sfert de secol în urmă punea bazele PSD Gorj la Târgu Jiu împreună cu Nicolae Mischie.

Accidentul a avut loc într-o curbă semnalizată corespunzător, nu departe de intrarea în municipiu. Alecu Drăgoi, în vârstă de 66 de ani, era singur în mașină în momentul în care a pierdut controlul volanului. Un șofer al unei dubițe a povestit că a reușit cu greu să evite un impact cu acesta. „Eu doar am apucat să îl văd intrând pe contrasens. Am făcut tot ce a depins de mine ca să îl evit. Eu cred că i s-a făcut rău dinainte pentru că nu a avut nicio reacție, mașina s-a dus drept, fără frâne sau altceva. Dacă nu îl evitam, putea să mă lovească pe mine și să îmi rupă picioarele. Puteam fi amândoi acum loviți”, a spus bărbatul.

„S-a auzit o bubuitură mare”

Impactul dintre mașina lui Alecu Drăgoi și capul de pod în care s-a înfipt aceasta a fost atât de puternic încât localnicii din zonă au ieșit speriați afară pentru a vedea ce s-a mai întâmplat. Mulți se gândeau deja la ce e mai rău pentru că au mai fost nenorociri în zonă în anii trecuți. „S-a auzit o bubuitură mare. Ginerele meu cu care eram în curte a zis că, gata, i-a lovit unul mașina, că o avea parcată la poartă. Când am ieșit am văzut că era capul de la pod făcut bucăți. Mașina era înfiptă în pod, cu șoferul în ea. Au încercat oamenii să deschidă ușa pe partea lui, dar nu au putut și atunci l-au scos pe partea dinspre stradă. Pe geam l-au scos”, a spus o localnică.

A ajuns la spital în stop cardio-respirator

Prima ambulanță sosită la locul accidentului era fără medic, de abia o a doua venind „dotată” corespunzător, mai ales după ce s-a aflat cine este șoferul. Între timp, o doctoriță de la Spitalul Bumbești Jiu, aflată în timpul liber și care trecea prin zonă, a oprit și s-a implicat în manevrele de resuscitare, sperând să poată fi de folos în salvarea vieții unui om pe care nu îl cunoștea. După zeci de minute de acordare a primului ajutor la fața locului, politicianul a fost pus pe targă și transportat la Spitalul Județean de Urgență, unde medicii nu au mai avut însă ce să facă, în ciuda tuturor eforturilor depuse. „S-a prezentat un pacient, victimă a unui accident rutier, în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs. A fost adus intubat, s-au continuat manevrele de resuscitare, am folosit deja 25 de fiole de adrenalină, dar fără rezultate. Din păcate a trebuit să declarăm decesul”, a precizat dr. Alina Bumbaru, medic la Unitatea de Primiri Urgențe.

Pe holul de la UPU au venit și au așteptat cu emoții rezultatul manevrelor medicilor atât prefectul Ciprian Florescu, dar și președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, precum și vicepreședintele Gheorghe Nechifor, dar și președintele executiv al PSD Gorj, deputatul Mihai Weber. Anunțul morții lui Alecu Drăgoi i-a șocat în primul rând pe colegii de partid ai acestuia, dar și pe toți cunoscuții pe care politicianul îi avea. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. Medicii vor stabili dacă înainte de a scăpa mașina de sub control politicianul a suferit un infarct, concluziile lor urmând să fie înaintate polițiștilor care fac cercetări penale pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul rutier.

Galerie foto







Vizualizări: 12,694

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: