Dosar Brâncuși în UNESCO: Ședință la Târgu Jiu pe 30 iunie

Viceprimarul din Târgu Jiu, Gabriel Coica, a anunțat că pe 30 iunie va avea loc la Târgu Jiu o ședință de lucru privind includerea Ansamblului Monumental ”Constantin Brâncuși” în UNESCO. 

La ședința de la Târgu Jiu vor participa reprezentanți ai Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO, ai Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ai Institutului Național al Patrimoniului, experți ai Băncii Mondiale, precum și alți specialiști.

”Ne dorim ca în cadrul acestei întâlniri să găsim soluții eficiente pentru problemele întâmpinate, astfel încât să respectăm cerințele aferente candidaturii pentru Lista UNESCO”, susține Coica.

Ședința are loc în plin scandal privind lucrările de pe Calea Eroilor. La finalul lunii iulie acestea ar fi trebuit finalizate, însă lucrările sunt departe de a fi gata, iar calitatea lor lasă de dorit. 

Galerie foto


Vizualizări: 536

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: