Dosarul Avi Instant s-a lăsat cu arestări

Nu mai puțin de șase bărbați au fost încătușați după descinderile pe care procurorii DIICOT Craiova le-au făcut zilele trecute la mai multe firme din țară, una dintre ele fiind Avi Instant SRL Târgu Jiu, cea de la care restul firmelor aprovizionau carne de pasăre pentru care nu se plăteau taxe și impozite la stat.

Printre cei arestați se numără cetățeni străini, de origine arabă, dar și directorul de vânzări al firmei gorjene, pentru toți Tribunalul Dolj emițând mandate care îi vor ține pe inculpați în spatele gratiilor toată luna aceasta, dacă nu și o bună perioadă de timp de acum încolo.

„Dispune arestarea preventiva a inculpaţilor Moubarak Mahmoud Sleiman, Al Borayashi Taha, Zayed Hussein, pe o perioadă de 30 de zile, fiecare, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Dispune arestarea preventiva a inculpaţilor Abdulmounim Alzaid, Dumitraşcu Sorin Gabriel şi Iordache Constantin, pe o perioadă de 30 de zile, fiecare”, au stabilit judecătorii craioveni, sentința lor nefiind definitivă.

Membrii grupării respective sunt acuzați că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu circa 1 milion de euro prin sustragerea de la plata impozitelor și taxelor. Capul rețelei, Mahmoud Sleiman Moubarak, este implicat și în alte dosare penale, într-unul instrumentat de DNA, în care a și fost arestat preventiv, fiind acuzat că a prejudiciat statul cu circa 80 de milioane de euro. El a creat un sistem bazat pe zeci de firme fantomă, care emiteau facturi fictive între ele pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor, totul făcându-se cu sprijinul unor funcționari de stat și a unui procuror din Parchetul General.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: