Dosarul „Cărbune pentru Serbia”, fără inculpaţi

Cercetările în dosarul livrării cărbunelui de la CE Oltenia către Serbia, printr-o firmă de apartament, bat pasul pe loc. La începutul lunii au fost audiate circa 20 de persoane din cadrul CE Oltenia la DNA Craiova, angajaţii fiind întrebaţi de contractul pentru livrarea a 1,2 milioane tone cărbune către BVA Coal SRL. Potrivit unei informări a DNA, la solicitarea Pandurul, cercetările sunt tot asupra faptei, nefiind stabiliţi inculpaţi.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) confirmă audierea mai multor persoane în dosarul exportului de cărbune în Serbia, dar încă nu au fost stabiliţi responsabilii. „Dosarul la care faceţi referire se află în lucru pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, în acest moment fiind începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”). Până în acest moment, în cauza respectivă au fost audiate mai multe persoane“, a comunicat DNA.

Surse din cadrul companiei susţin că reprezentanţii BVA Coal SRL „au spus tot“ la DNA, cu privire la acest contract. În decembrie 2014, CE Oltenia a semnat un contract cu BVA Coal SRL pentru livrarea a 1, 2 milioane de tone de cărbune în Serbia, cu 13 euro pe tonă. BVA Coal în asociere cu alte două firme primeau de la sârbi 35 de euro pe tona de cărbune, transportul inclus. Contractul este unul controversat şi pentru că la momentul semnării costul de producere a tonei de cărbune era 65 de lei, ori preţul din contract era de 58 de lei.

A urmat un control al Curţii de Conturi, inspectorii stabilind un prejudiciu de 8,4 milioane de lei. Contractul ar fi trebuit să dureze şase luni, dar CE Oltenia a livrat cărbune doar trei luni şi ceva, circa 400.000 de tone din cele 1,2 milioane.

Problema înţelegerii cu BVA Constanţa, o firmă înfiinţată înainte cu câteva săptămâni de licitaţie, este că CE Oltenia a renunţat de bună voie la garanţia de bună execuţie de 780.000 de euro. BVA Coal a dat în judecată CE Oltenia prin care cere restituirea biletelor la ordin, încercând să nu dea suma de 780.000 de euro. În primă fază procesul este pierdut de BVA Coal, dar firma din Constanţa a făcut apel.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: