Două cariere din CE Oltenia, în viitorul Complex Energetic Vîlcea

CE Oltenia nu a renunţat la divizarea carierelor din Vîlcea (fără Seciuri) şi Mehedinţi, iar în cazul celor din Vîlcea problema ar putea fi rezolvată printr-o hotărâre de Guvern. În acelaşi timp, la Senat a fost depus un proiect, semnat şi de doi deputaţi de Gorj, Scarlat Iriza şi Vasile Popeangă. Proiectul se referă la scoaterea carierelor Berbeşti şi Alunu din domeniul public al statului şi administrarea CE Oltenia şi transferarea lor în domeniul public al Consiliului Judeţean Vâlcea şi administrarea viitorului Complex Energetic Vâlcea. Numai că, acelaşi text a mai fost respins şi în martie 2013.

Deputatul Vasile Popeangă spune că încă sunt discuţii pentru a identifica cea mai bună modalitate, mai ales în lipsa unui aviz pozitiv al Fondului Proprietatea. Decizia va fi luată săptămâna viitoare. Cea mai plauzibilă variantă este transferul de active, despre care a vorbit în presa locală şi preşedintele Consiliului Judeţean Vîlcea, Ion Cîlea. „Am prezentat la Complexul Energetic Oltenia varianta transferului activelor exploatărilor miniere de la Alunu şi Berbeşti. Domnul Laurenţiu Ciurel, directorul CEO, a acceptat această variantă. Datoria noastră faţă de dânşii este de aproximativ 130 milioane de lei. Valoarea activelor pe care le-am prelua ar fi de 70 de milioane, în total 200 de milioane. Noi vom plăti doar valoarea capitalului social care este de 50 de milioane şi preluăm bazinele de cărbune Berbeşti-Alunu“, a declarat în decembrie Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Pe de altă parte, liderul sindical Ilie Păunescu spune că datoriile vor fi preluate de Berbeşti şi ele se vor stinge după fuziunea cu CET Govora.

Carierele Berbeşti şi Alunu ar trece de la CE Oltenia la CET Govora printr-un proiect care se referă la cumpărarea în rate, lunare, pe mai mulţi ani, de către CET Govora, ca urmare a transferului de active.

Dacă acest proiect va fi aprobat, CE Oltenia va avea mai puţin cu 1.300 de mineri. Complexul Energetic Vîlcea, va avea peste 2500 de angajaţi pentru că CET Govora are în jur de 1300, iar Berbeşti şi Alunu circa 1300. CET Govora este unul dintre marii datornici la CE Oltenia.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: