Două grădiniţe, o singură educatoare. „O săptămână ne ducem copiii, alta ba”

Preşcolarii din două sate ale comunei Stăneşti merg la grădiniţă doar două săptămâni pe lună. Mai exact, educatoarea predă într-un sat o săptămână, după care se mută în celălalt sat. Motivul invocat este numărul mic de preşcolari. Deşi toţi copiii ar putea fi aduşi laolaltă într-o singură grădiniţă, părinţii nu vor ca cei mici să facă naveta.

La grădiniţa din satul Curpen studiază nouă copii, iar la cea din Stăneşti, doar cinci. Cum numărul de preşcolari este mic în ambele unităţi şcolare, un singur post de educatoare a fost alocat în zonă. Astfel stând lucrurile, conducerea şcolii a decis ca educatoarea să predea câte o săptămână în fiecare sat. În consecinţă, copiii trebuie să stea acasă două săptămâni pe lună. Părinţii sunt bulversaţi şi nu îşi explică o asemenea decizie. „În careul de la începutul anului, doamna director ne-a explicat că educatoarea va merge o săptămână la Stăneşti, timp în care noi o să ne ţinem pruncii acasă, iar următoarea săptămână vor sta cei de la Stăneşti acasă. Nu ştiu dacă este normal acest lucru şi dacă se mai practică undeva acest lucru”, a spus părintele unui copil de la grădiniţa din Curpen.

ISJ Gorj: Le-am cerut să respecte legea

Şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj spune că nu este normal ceea ce se întâmplă la Stăneşti şi a cerut conducerii şcolii să rezolve problema astfel încât copiii să meargă zilnic la grădiniţă. „Am vorbit cu doamna director. Nu ştiu ce au înţeles ei, dar noi am aprobat un post acolo, nu jumătăţi de posturi în două grădiniţe. Trebuie să meargă copiii într-un singur loc. Aşa e pe lege. Nu se impun două posturi, pentru că sunt copii puţini. Le-am cerut să respecte legea astfel încât copiii să meargă la grădiniţă toată săptămâna. Să discute cu părinţii, cu comunitatea locală”, a declarat Ion Işfan, inspectorul general al ISJ Gorj.

 „Vor fi probleme cu părinţii”

Problema este cunoscută de la începutul anului, iar părinţii ar fi preferat această variantă, nedorind ca cei mici să facă naveta. „Nu este problema educatoarei, ci lipsa copiilor la nivelul celor două unităţi şcolare. Acesta este motivul pentru care nu se poate funcţiona în ambele locuri la capacitate maximă. Nu îi ducem pe toţi copiii în aceeaşi grădiniţă pentru că părinţii au spus că nu vor să-şi facă copiii navetişti de la această vârstă fragedă şi s-a luat această hotărâre, dar, dacă solicitările sunt să se facă într-o singură unitate, se va face într-o singură unitate. Cu domnul inspector general am vorbit marţi şi o să respect ceea ce mi s-a spus să fac de către Inspectoratul Şcolar”, a spus Daniela Vulpe, directorul Şcolii Gimnaziale Stăneşti.

Un microbuz şcolar poate să îi ia pe cei mici de acasă, să-i ducă 5 km până la grădiniţă, însă conducerea şcolii crede că părinţii nu vor agrea o asemenea idee. „Eu zic că vor fi probleme cu părinţii, indiferent unde se va hotărî să rămână. La Curpen sunt nouă copii, iar la Stăneşti sunt cinci. Copii sunt mai mulţi la Curpen, iar condiţii mai bune avem la Stăneşti, pentru că este centrală pe gaze, calorifere. La Curpen este sobă. Am merge pe această variantă, cu Stăneşti, şi în ideea de a nu pierde copiii definitiv, să nu se orienteze părinţii către alte instituţii din Târgu Jiu. O să merg miercuri la domnul primar şi o să discut şi cu părinţii. Nu ştiu dacă mai este necesar, pentru că eu am făcut şi în februarie şedinţe cu părinţii şi nu au vrut să-şi mute copiii. Chiar sunt surprinsă, pentru că se clarificaseră lucrurile din prima zi de şcoală”, a mai spus directorul Daniela Vulpe.

Vizualizări: 1,475

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: