Două localități din Gorj se apropie de pragul de carantinare

Localitățile Ciuperceni și Bărbătești din județul Gorj se apropie de pragul de carantinare de șase infectări la mia de locuitori în 14 zile. Acestea au ajuns la o incidență de 5,17 respectiv 5,12.

Primarul din Ciuperceni, Daniel Dobrescu, speră să scadă numărul de infectări: ”Noi sper să mai scădem puțin în procent și totuși să nu ajungem la carantinarea localității. Nu ne este teamă, nu avem ce să facem decât să mergem înainte și să luptăm cu acest inamic nevăzut. Alții au fost la război și nu le-a fost frică. Mergem cu fruntea sus, dar sperăm să nu ajungem acolo”.

Primarul are și o explicație pentru acest procent crescut de infectare. ”Noi ne-am făcut datoria și am informat cetățenii, am respectat măsurile impuse, numai că mai sunt persoane care refuză efectiv să face acest lucru pentru că nu cred în acest inamic nevăzut. Avem și noi o angajată din primărie diagnosticată, dar i s-a făcut rău fiind acasă, nu la serviciu, a chemat salvarea și acum primește tratament la spital.”, a mai spus primarul.

Localitățile din Gorj aflate în scenariul roșu sunt municipiul Târgu Jiu, orașele Rovinari, Turceni și Novaci, comunele Ciuperceni, Bărbătești, Stejari, Turcinești, Săcelu, Văgiulești, Fărcășești.

Vizualizări: 4,573

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: