Două maşini arse într-un incendiu produs la Iezureni

Întâmplare nefericită pentru proprietarii a două maşini care s-au făcut scrum ieri noapte la Târgu Jiu, într-un incendiu care se pare că nu a izbucnit din senin. Proprietarul unuia dintre autoturismele arse îşi acuză fratele că i-ar fi pus foc la garaj, după care flăcările s-ar fi extins şi la cel al vecinilor şi s-ar mai fi extins şi la următoarele dacă nu veneau pompierii la timp.

Focul s-a produs la garajele existente în apropierea unui bloc de la marginea oraşului, undeva în zona Iezureni, lângă podul de la Turcineşti. La puţin timp după miezul nopţii locatarii au auzit nişte bubuituri, au observat flăcările şi i-au trezit pe proprietarii care nici nu visau de ce „bucurie” au parte. Marius Văduva este bărbatul a cărui maşină, un Opel, a fost făcută scrum. „Normal că dormeam, dar au venit oamenii la mine la uşă şi mi-au zis să vin jos, în faţa blocului mai repede că îmi arde maşina. Nu am crezut la început, dar ştiam că e promisă treaba asta de cineva, de neamuri de-ale mele şi mi-am dat seama că, de data asta, chiar mi-au făcut-o”, spune bărbatul. Focul de la garajul său s-a întins la cel al vecinilor, soţii Răscol fiind buimaci atunci când au fost şi ei anunţaţi de producerea incendiului, mai ales că tocmai se întorseseră de la ţară. Dacia lor a fost distrusă în mare parte. „S-a întins de la vecin, de la garajul lui. Nici noi nu am mai apucat să o scoatem pe-a noastră şi s-o ferim. Au venit vecinii şi au bătut la uşă ca să ieşim afară, dar când am ajuns noi jos garajul era cuprins de flăcări”, spune Ana Răscol.

Înainte să ia foc, maşinile au bubuit

Unul dintre cei care stă în blocul cu pricina, Dumitru Roşogan, spune că, la puţine minute după miezul nopţii, înainte de a izbucni incendiul, a auzit două bubuituri, ca şi cum cineva ar fi aruncat sticle cu benzină spre maşina lui Văduva. „Eu eram acasă şi am auzit cum a explodat ceva de două ori, nu ştiu ce era. Apoi au ieşit oamenii aici, era focul, ardea cu vălvătaie şi oamenii au chemat pompierii, care au venit repede, norocul nostru că, altfel, se întindea şi la alte garaje şi putea să ajungă şi la bloc, că doar sunt câţiva metri distanţă”, spunea martorul respectiv. Pompierii militari s-au mobilizat la locul incnediului cu două autospeciale şi au reuşit să lichideze focul, deşi una dintre maşini s-a făcut scrum, iar cealaltă a fost distrusă parţial. „Garda de intervenţie Târgu Jiu a intervenit cu două autospeciale pentru a stinge acest incendiu. La venirea noastră focul se manifesta violent la două garaje în care erau două autoturisme. Am reuşit lichidarea focului şi prevenirea extinderii acestuia la un alt garaj, care, din câte am înţeles era plin cu haine”, a menţionat sergentul Stanciu Stanciu, din cadrul ISU Gorj.

Piroman căutat în familia păgubitului

Pompierii militari nu au stabilit cu precizie o cauză a declanşării incendiului, deşi au studiat cu atenţie mai ales bateriile autoturismelor afectate de foc. Unul dintre păgubiţi, Marian Văduva, nu ezită să îşi acuze fratele că i-ar fi dat foc la maşină, pistă care este urmărită şi de poliţiştii care se ocupă de această anchetă. „Ştie frate-miu de treaba asta, ştie cumnată-mea şi ştie şi ăla care a aruncat sticla, că doar nu a izbucnit focul aşa la miezul nopţii din senin. Aici la noi duşmănia e mare, e la modă. Cum ai reuşit să îţi faci ceva cum să te distrugă inclusiv ai tăi. Acum îl sunai pe frati-miu şi îi spusei să scoată bani de la bancă pentru a-mi acoperi pagubele şi zice că nu ştie nimic”, spune păgubitul. Celălalt păgubit, Ion Răscol, nici nu mai avea cuvinte să comenteze situaţia în care se află, bărbatul încercând cu greu să îşi potolească nervii, mai ales că Dacia care a ars era singura sa maşină şi nici nu avea vreo asigurare specială pentru ea pentru a fi despăgubit în asemenea situaţii. „I-au pus la maşina lui vecinu foc, s-a întins la a mea  şi acum eu ce să-i fac, să-i dau omului în cap pentru nişte nemernici pe care nici nu-i ştiu. Nu am idee ce voi face, dar e clar că nu mai am maşină”, declara bărbatul.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a încerca să dea de urma posibilului piroman. Ei verifică declaraţiile de mai sus şi multe altele strânse de la martori, în cazul în care vor găsi pe cineva suspect persoana respectivă riscând să fie acuzată de distrugere şi, evident, va fi bună de plată.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: