Două posturi de asistent medical la DGASPC Gorj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea, pentru o nedeterminată, a două funcţii vacante.

 

Este vorba despre: asistent medical, la Complexul de servicii comunitare pentru copilul cu nevoi speciale Târgu Jiu – Casa de tip familial destinată protecţiei rezidenţiale a copiilor cu dizabilităţi „Scoarța” şi asistent medical, la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Târgu Cărbuneşti – Centrul de plasament destinat protecţiei rezidenţiale a copiilor – Târgu Cărbuneşti.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să respecte următoarele condiţii: să fie absolvenţi de școală postliceală sanitară; să fie posesor/posesoare al/a certificatului de membru în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România avizat și valabil la data concursului. Certificatul va fi însoțit de avizul anual pentru autorizarea exercitări profesiei de asistent medical generalist, avizat și valabil la data concursului sau de adeverință pentru participare la concurs eliberată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România; să aibă vechime în muncă de minim 3 ani ca asistent medical generalist.

Dosarele se depun până la data de 11 aprilie 2023, ora 16:30.

Proba scrisă va avea loc pe data de 24 aprilie 2023, ora 10:00, iar proba interviu va avea loc pe data de 27 aprilie 2023.

Vizualizări: 661

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: