Dragnea despre gesturile „anapoda” ale„tânărului prieten” Ponta

Liviu Dragnea îi trimite mesaje prietenoase pe facebook lui Victor Ponta, aşa cum făcea şi premierul în vremea când îl înjunghia pe la spate şi îl înlătura de la conducerea PSD. Dragnea lasă să-i scape remarci cum că Ponta şi-a pierdut „calmul şi echilibrul”, după ce a mai spus acum câteva săptămâni că „nu este stabil”. Totul învăluit într-un mesaj în care îl asigură de toată prietenia lui.

Liviu Dragnea a constatat că deputatul de pe colegiul 6 Târgu Jiu nu l-a preferat pentru a deveni președinte interimar al PSD, deși îl știe pe Ponta drept un bun prieten, pe care se poate baza la nevoie, prietenie pe care și premierul a discutat-o public și a confirmat-o de nenumărate ori. În realitate, problemele penale ale lui Dragnea și problemele penale ale lui Ponta i-au dus pe aceștia pe cărări diferite, președintele interimar al PSD reacționând pe Facebook despre evoluția relației dintre el și premier.

„În ultima perioadă însă, când asupra lui Victor politica a adunat nori grei, prietenul meu a început să dea semne de răceală. Sunt convins că presiunea în care a lucrat în ultima vreme l-a făcut să-şi piardă calmul şi echilibrul, iar acest nepreţuit prieten al meu mi-a creat impresia că, dintr-o dată, ne-am răcit. Am crezut că prietenii nu se lasă unul pe celălalt în nedumerire, că prietenii îşi telefonează oricât de grave ar fi împrejurările, că prietenii işi cer unul altuia ajutorul la greu. Ei bine, fiindcă tânărul meu prieten a făcut câteva gesturi anapoda, pentru că a părăsit o vreme toate aceste reguli ale prieteniei, m-am grăbit să-i fac reproşuri în public", a scris Liviu Dragnea pe Facebook, unde și-a reafirmat însă prietenia față de premierul aflat acum în vacanță în America.

„Am puţini prieteni la care ţin cu adevărat, iar Victor e unul dintre aceşti puţini. Chiar dacă prietenia cu el mi s-a tras de la politică, cu timpul ea a evoluat separat. I-am fost şi mi-a fost alături în clipe grele şi în clipe frumoase, ne-am stat unul altuia aproape la bine şi la rău, ne-am bucurat împreună de marile victorii politice şi ne-am amărât de multe ori, în doi, când lucrurile au ieşit prost. Prietenia mea pentru el este azi intactă. Îl asigur că, oricât de grea i-ar fi povara pe care a ales s-o poarte, eu o să-i stau mereu alături cu vorba şi cu fapta. Nu contează cine cum a votat într-o adunare politică, nu contează cine pe cine a sprijinit. Am fost apropiaţi şi sper să fim în continuare la fel de apropiaţi, fiindcă nu se pot şterge cu buretele cei aproape şase ani de când am pornit împreună să facem lucruri pe care le-am vrut mari", a mai spus Dragnea, în situația sa putând să se regăsească însă și alți politicieni locali sau centrali de care, de-a lungul timpului, Ponta s-a debarasat la fel ca de Dragnea.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: