Dragu: Am văzut bărbaţi plângând pentru că am plecat de la Jilţ Sud

Dumitru Dragu şi-a început de marţi activitatea în fruntea carierei Jilţ Nord. Directorul a spus că pe lista priorităţilor este deblocarea situaţiei privind exproprierile şi că pentru asta va merge personal la casele cetăţenilor pentru a purta negocieri. Dragu a precizat că au fost subalterni de la cariera Jilț Sud, bărbați, care au plâns când au aflat că a fost detașat la Jilț Nord.

"Deciziile au fost aduse din data de 31 august, începând cu 1 septembrie am intrat în pâine, fiecare la locurile respective. O parte din echipa condusă de domnul Vulpe a plecat la Sud și tot o parte din echipa condusă de mine a venit la Nord. Vreau să vă spun că am văzut subalterni de la Sud, bărbați, plângând când am plecat. Asta este situaţia. Sunt şi unii, probabil, care abia așteptau să scape de mine, dar sunt ăia care sunt certaţi cu munca", a declarat Dumitru Dragu, directorul carierei Jilţ Nord.

Noul şef al carierei Jilţ Nord a spus că va încerca în următoarea perioadă de deblocheze situaţia privind lipsa frontului de lucru. Dragu spune că a identificat deja cetăţenii cu care trebuie să negocieze pentru cedarea terenurilor în vederea continuării activităţii în unitatea minieră. "Sper ca această schimbare să fie spre bine, probabil acesta este și motivul, ca să dăm cărbune atât Sudul, cât și Nordul, să alimentăm termocentrala Turceni. Probleme pe parte de exproprieri sunt și Nord, cât și la Sud. O să încercăm să mergem la poartă la fiecare, să stăm de vorbă cu oamenii, vedem, vorbim frumos că așa trebuie, mai mult să ne rugăm, dar trebuie să respectăm anumite principii și mai ales cele pe investiții, sunt anumite prețuri care se acordă. Cetățenii trebuie să înțeleagă că în condițiile de astăzi este ușor să se închidă o unitate dacă nu există înțelegere. Sunt vreo 10-12 persoane cu care trebuie să negociem la o primă identificare. Unii au ordonanţe preşedinţiale, unii nu au", a mai spus Dumitru Dragu.

Contactat telefonic, noul director al carierei Jilţ Sud, Viorel Vulpe, nu a dorit să comenteze referitor la mutarea sa de la Jilţ Nord. Mai mult, acesta a şi negat această mutare. "Aşa ştiţi dumneavoastră? Vă înşelaţi. Am un pic de treabă, vă sun mai târziu", a spus Vulpe.  

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: