Noii directori din cariere, instalaţi în funcţii

Conducerea Sucursalei Divizia Minieră (SDM) a CE Oltenia a mers luni în carierele în care s-au produs schimbări la nivel de conducere pentru a instala noii directori. Este vorba de carierele Jilț Nord, Jilț Sud, Roșia și Tismana, care vor fi conduse în următoarele două luni de alți directori. Și detașarea lui Ion Pisc la Termocentrala Turceni a fost prelungită.  Directorul SDM, Daniel Antonie, și Valentina Trofin, șefa de la Resurse Umane, au mers luni personal pentru a instala noii directori în unitățile miniere. Primii șefi de cariere instalați au fost cei din zona Jilț, acolo unde administrația CE Oltenia a făcut rocadă între directori, adică Dumitru Dragu de la Jilț Sud a trecut director la Jilț Nord, iar Viorel Vulpe de la Jilț Nord a devenit director la cariera Jilț Sud. Pesedistul Nicolae Cilibiu a fost instalat în locul lui Iustin Ioniță la șefia carierei Tismana, acesta din urmă fiind detașat la conducerea UMC Roșia. Despre Ion Guran, cel care a condus până acum UMC Roșia, se aude că va primi un post de șef de birou în cadrul sediului central al CE Oltenia. Aceste schimbări sunt pentru o perioadă de 60 de zile, așa cum a aprobat Directoratul CE Oltenia, însă surse din companie spun că nu există garanții că directorii vor reveni la vechiul loc de muncă după expirarea detașării. Este posibil ca în următoarea perioadă să fie efectuate schimbări la nivel de conducere și în celelalte cariere ale complexului. Pisc, încă o lună la cârma termo Turceni  Directoratul CE Oltenia a mai avizat în ședința de vinerea trecută și prelungirea cu încă o lună a detașării directorului Ion Pisc de la Termocentrala Rovinari la conducerea Termocentralei Turceni. Cel care a condus până nu de mult Sucursala Electrocentrale (SE) Turceni, Corneliu Dițescu, a plecat din companie la cerere la finele lunii august, iar adjuncții săi s-au pensionat la limită de vârstă. "Domnul Director Pisc a primit însărcinare pentru încă 30 de zile să coordoneze activitatea Sucursalei Energetice Turceni. Pentru că sunt probleme organizatorice, dar și pentru că cei trei directori ai sucursalei, respectiv domnul director Dițescu, Bărbânță şi Văduva au plecat din sistem. Activitatea la termocentrala Rovinari este coordonată pe perioada delegării domnului director Pisc de către domnul director adjunct Chircă", a declarat Ion Rușeț, șeful Departamentului Relații cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia.

Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: