Dramă în familia unor petrolişti rămaşi fără serviciu

Criza economică a afectat mai nou şi societăţile care desfăşoară activitate în domeniul petrolier. Firma Petrofac Ţicleni a renunţat luna aceasta la serviciile a 25 de angajaţi cărora nu le-a mai prelungit contractele de muncă, aceştia îngroşând numărul şomerilor la nivel de judeţ. Problema este că în anumite familii se produc adevărate drame, existând situaţii în care chiar şi doi membri ai familiei au rămas fără loc de muncă.

În această situaţie se află şi fraţii Iacob şi Ion Cârciu din Ţicleni care de luna aceasta au devenit şomeri cu acte în regulă. Situaţia nu se arată tocmai roză pentru cei doi foşti petrolişti, asta pentru că au rămas din start fără două salarii care asigurau bunăstarea familiei. Acum cei cinci membri ai familiei, cei doi, mama lor, soţia unuia dintre ei şi un copil de doar 8 luni vor trebui să se descurce cum pot. Premise nu sunt în zonă să-şi găsească un alt loc de muncă, iar în situaţia celor doi se mai află alţi 23 de oameni din zonă care au rămas fără serviciu după ce Petrofac a renunţat la serviciile lor, la expirarea celor trei ani de contract. „N-au mai vrut să reînnoiască contractul cu noi şi ne-a trimis acasă. Noi suntem doi fraţi care am rămas fără loc de muncă, locuim în aceeaşi casă, n-avem niciun venit, mama n-are serviciu. Am lucrat trei ani pentru Petrofac, atât a fost contractul. Noi ne aşteptam să ne mai prelungească pentru că la alţii aşa s-a procedat. Am înţeles că nu mai vrea Petrom să mai lucreze cu angajaţii Petrofac, vor să lucreze doar cu persoanele lor. Şi tatăl meu a lucrat la petrol şi din cauza serviciului a decedat la 47 de ani. Şi mătuşa tot aşa”, a spus Iacob Robert Cârciu, în vârstă de 25 de ani.

Alocaţia copilului, singurul venit

Deocamdată cei doi nu au primit îndemnizaţia de şomeri, singurul venit al familiei fiind alocaţia copilului. „Ne descurcăm greu dacă nu avem nicio sursă de venit, decât alocaţia copilului. N-avem ce pune pe masă pentru că banii copilului îi dăm pe scutece şi lapte. Nici eu nu am reuşit să găsesc un loc de muncă”, a spus Mariana Cârciu, soţia lui Iacob Robert Cârciu.

Numărul şomerilor gorjeni este într-o continuă creştere. La fârşitul lunii ianuarie, numai Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj avea în baza de date peste 12.500 de şomeri. 

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: