Dreapta încheie anul la podea

Se încheie un an bun pentru comunism. Criza și cruzimea monstrului capitalist (am zis bine, nea Ilici?) au făcut ca doctrina de stânga să pară una decentă și umană. Comunism cu față umană, nu? O stângă mai calmă. Hai, că-i bine!

Nu doar pe străzi s-a văzut că libertarianismul are probleme. S-a văzut și în Hollywood, acuzat de tot mai mulți capitaliști că face jocurile stângii. Ceea ce e o prostie, desigur. Hollywood-ul e, dacă stai să te gândești, cel mai capitalist sistem posibil. Ca orice capitaliști, ei nu fac jocuri politice, ci fac jocurile banilor. Iar banii se fac din teorii comuniste. Musicalul Mizerabilii a fost unul dintre cele mai scumpe filme ale anului. 60 de milioane de coco s-au cheltuit ca să ia Anne Hathaway un Oscar și să poată Russell Crowe să falseze live în fața camerei. De la Ben Hur încoace nu am mai văzut o asemenea desfășurare de forțe, dublată, aici, și de niște performanțe actoricești senzaționale. Dar parcă filmul a fost ceva mai comunist chiar și decât cartea lui Hugo. La o paradă militară pompoasă, mulțimea nemulțumită începe să murmure, apoi să cânte din ce în ce mai tare, într-un cor altminteri superb, aceste versuri: ”Puteți să auziți oamenii cântând? / Cântă cântecul oamenilor furioși / Este muzica unui popor / Care refuză să mai fie sclav / Inimile noastre bat în ritmul tobelor noastre / O viață nouă va începe chiar de mâine.” Spuneți-i cum vreți, propagandă hipsterească, instigare la revoluție, dar cine a văzut filmul știe cum se ridică părul pe mâini când ”auzi oamenii furioși cântând”. Iar stânga îi dă încă un croșeu în bărbie dreptei.

Comunismul nu a învins, însă. A învins normalitatea. Comunismul practic nu mai există în Europa, dar stânga da. Pentru că stânga a împrumutat valorile dreptei (de fapt, putem să ne referim la o așa-numită ”dreaptă de stânga”, vezi cazul lui Obama) și a știut mult mai bine să se plieze pe ce vor oamenii să audă și să simtă. Conservatoare până în măduva individului, dreapta are multe de recuperat în anul care vine. Și nu doar în sondaje, față de Ponta.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: