Drumuri din Gorj „asfaltate” cu moloz, cu acceptul tacit al Gărzii de Mediu

În județul Gorj, sătenii își pot nivela drumurile neasfaltate cu moloz sau cu deșeuri provenite din demolări, lăsate de izbeliște de autoritățile locale. Cel puțin asta reiese din constatările inspectorilor Gărzii de Mediu Gorj, care au verificat în comuna Turcinești sesizările cetățenilor privind depozitarea deșeurilor din construcții pe o uliță, dar și existența unor cantități mari de gunoaie abandonate lângă pubele.

Răspunsul primit de petiționar este de-a dreptul halucinant. Inspectorii de mediu au constatat că molozul nu a fost aruncat la întâmplare, ci „în interes comunitar”, pentru a nivela drumurile neîntreținute de autorități.

„În satul Turcinești – drum de tarla, zona Săiele, a fost depozitată o cantitate relativ mică de deșeuri din construcții (moloz) de către cetățenii ce tranzitează acest drum, cu scopul de a realiza o umplutură, întrucât drumul prezenta denivelări”, se arată în răspunsul oficial al Gărzii de Mediu Gorj.

Mai mult, inspectorii recunosc că s-au deplasat în teren abia după ce autoritățile locale igienizaseră zona unde fuseseră semnalate gunoaie și nu au fost deranjați, „măcar vizual”, de sacii depozitați lângă containerele de pe marginea drumului.

„În satul Rugi – zona La Bănci există un spațiu special amenajat, dotat cu eurocontainere, pentru colectarea deșeurilor reciclabile și municipale. La data și ora controlului, eurocontainerele erau goale, dar lângă acestea existau patru saci cu deșeuri menajere. Cu ocazia controlului, reprezentantul legal al UAT Comuna Turcinești ne-a precizat că, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, în această zonă a fost realizată o acțiune de salubrizare, întrucât după ce eurocontainerele au fost umplute la capacitate maximă, cetățenii au procedat la depozitarea deșeurilor de orice fel lângă acestea”, se mai arată în răspunsul oficial al Gărzii de Mediu, transmis petiționarului.

Deși comuna Turcinești are un istoric în privința aruncării gunoaielor la întâmplare și acoperirii acestora cu pământ – așa cum s-a întâmplat și anul trecut – și de această dată primăria a scăpat doar cu o listă de măsuri consemnate pe o adresă oficială.

„Având în vedere cele constatate, s-a impus UAT Comuna Turcinești să procedeze la salubrizarea zonei din satul Rugi – zona La Bănci. Totodată, s-a impus UAT Comuna Turcinești să monitorizeze zonele vulnerabile la abandonarea deșeurilor și să intervină ori de câte ori este nevoie”, a mai transmis Garda de Mediu cetățeanului care a avut „pretenția” unei comune curate.

Galerie foto



Vizualizări: 1,275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: