Percheziții în Gorj: Suspecți reținuți pentru braconaj piscicol

 Polițiștii gorjeni au descins ieri la locuințele a trei  bărbați din comuna Plopșoru, județul Gorj.Aceștia sunt bănuiți că, pe parcursul anului 2025, au utilizat ilegal unelte de pescuit interzise pentru capturarea peștilor din râul Jiu.

În urma perchezițiilor domiciliare, forțele de ordine au confiscat 14 plase de pescuit tip monofilament, cu lungimi  între 40 și 150 de metri, unelte interzise prin lege.


Din investigații a reieșit că doi dintre cei trei suspecți, cu vârste de 46 și 49 de ani, au utilizat aceste plase în mod ilegal pentru pescuit în râul Jiu, pe raza comunei Plopșoru, fără a deține licențe sau permise necesare. Astfel, aceștia au provocat pagube importante faunei acvatice din habitatul natural.


Ca urmare a probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

 La operațiune au intervenit luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale IPJ Gorj, pentru buna desfășurare a intervenției.


Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru tragerea la răspundere a tuturor celor implicați.

Galerie foto


Vizualizări: 692

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: