După ce trece PSD-ul se pregăteşte PNL-ul

Peste aproximativ 72 de ore PSD va avea sau nu un nou preşedinte. Dacă „garantat Vanghelie“ va fi pe val şi-l va face pe Geoană încă odată preşedinte atunci s-a dus dracu social democraţia. Nu poţi să te dai de stânga stând în casă cu o soacră despre care s-a spus şi s-a dovedit cu martori că a minţit când s-a dat lovită la revoluţie şi nici să plângi pe umerii săracilor când te-ai luptat cu disperare să-ţi pui cumnatul şef la Eximbank cu leafă de aproape un miliard pe lună. Există şi varianta de lucru conform căreia după ce se va cocoţa în scaunul de preşedinte de partid Geoană se va îndepărta de Vanghelie şi de „amanahelele“ lui dar cu riscul ca acesta să se prindă la timp şi să dea din casă. Sunt sigur că are ce!  Dacă Ponta va ajunge preşedinte, ceea ce este puţin probabil, având în vedere că s-a poziţionat de partea care a pierdut bătălia pentru Congres, nu se va întâmpla mare lucru. Sigur este că Mazăre nu candidează pentru a câştiga ci pentru a-şi expune noile sacouri din mătase vişinie, aduse din Brazilia, ca să contracareze efectele flăcării violete. Cristian Diaconescu, în care multă lume chiar şi din afara partidului, îşi pusese speranţa s-a dat un pas înapoi şi a lansat deja ideea că este posibil să candideze dar pentru o altă funcţie în partid, adică ca adjunct al unuia din candidaţi. Cel mai probabil al lui Geoană! Păcat, părea că are mai multă orientare şi mult mai multă demnitate. Dacă se va duce pe lista lui Geoană va deveni coleg de coate cu Vanghelie caz în care va trebui să înveţe limba romani ca să poată conversa cu garantul partidului. Ce vor face cei care în semn de protest au părăsit funcţiile din partid-! Vor încerca să coalizeze rapid în jurul lor nemulţumiţii care vor putea s-o pună de un alt partid poziţionat în funcţie de moda europeană. Dacă nu vor face asta rapid vor avea soarta liderilor de la Cluj care după ce au demisionat din funcţii tot în semn de protest s-au retras în afaceri iar acum le vine greu să-şi reia obiceiurile politice. Şi uite aşa Geoană a cam rămas fără contracandidaţi puternici şi ar fi culmea ca la Congres să fie pe locul doi! Nici liberalilor nu le este prea bine, au început şi ei să-şi spele rufele în public înaintea congresului care le va stabili şi lor şeful. Vechi colegi de alianţă cu PSD liberalii prin Crin Antonescu au împrumutat de la social democraţi modelul votului pe listă motiv de supărare pentru fostul lider Tăriceanu. Adept al intrării la guvernare alături de PDL, Tăriceanu s-a simţit ofensat de ideea ziariştilor de a-l cupla la conducerea partidului cu Crin Antonescu fapt pentru care a ieşit la rampă infirmând zvonurile şi afirmând răspicat că este duşmanul listacilor şi că în calitatea lui de fost preşedinte este sub demnitatea lui de a participa ca roată la căruţa vreunui candidat liberal. Cel care vrea să vină rapid în prim-planul politicii liberale este Viorel Cataramă de care mai atârnă greu problemele SAFI ce vor reveni în actualitate în prejma alegerilor prilejuite de congres. Orban, un alt posibil candidat la preşedinţia liberalilor, nu cred că va reuşi să adune în jurul lui suficiente voturi pentru că este perceput, chiar de proprii lui colegi, ca trompetă a partidului sau chitarist şef. Pentru că unii sunt orgolioşi, alţii sunt neserioşi iar alţii poartă umbrele sumbre ale trecutului lor financiar, Crin Antonescu va reuşi încă un mandat la şefia liberalilor şi asta fără ajutorul unui Vanghelie ca la PSD.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: