După italieni, şi germanii vor să investească la UATAA Motru

Un grup de investitori germani intenționează să bage bani în Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apa (UATAA) Motru în vederea creșterii producției de energie electrică. Potrivit primarului Dorin Hanu grupul de germani trebuie să sosească la Motru în cursul acestei luni, fiind vorba de unul dintre cele mai puternice consorții internaționale din lume. UATAA a beneficiat de-a lungul timpului şi de investiţii din partea unor italieni, dar parteneriatul pare să fie pe butuci.

Un nou grup străini intenționează să investească la UATAA Motru după ce și un grup de italieni a încercat acest lucru în urmă cu mai mulți ani. Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, este încrezător că de data aceasta investiția va da roade. ”Este vorba de niște germani care vor modernizarea Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apa pentru a crea mai multă energie electrică. Trebuie să vină în cursul acestei luni la Motru să purtăm negocieri”, a declarat Dorin Hanu. În momentul de față, UATAA Motru produce energie electrică doar cinci luni pe an, pe perioada de iarnă când este în funcțiune centrala mare, energie care ulterior este vândută în sistemul energetic național.

Mai multă energie la UATAA

Scopul investiției ar fi crearea de energie electrică pe parcursul întregului an astfel încât UATAA să scoată bani frumoși și din vânzarea de energie. ”Este un consorțiu puternic în lume în domeniul energetic. Ei ar trebui să dea drumul la un nou cazan modern care să aibă ca și prioritate producerea de energie electrică, nu energia termică cum este în prezent”, a adăugat primarul Hanu. Deocamdată nu se cunosc sumele ce ar trebui investite, primarul susținând că a pus la dispoziția germanilor doar datele tehnice, costurile urmând să fie discutate în cadrul întâlnirii de luna aceasta.

ÎNCASĂRI

UATAA Motru a trecut şi pe producţia de energie electrică anul acesta după montarea unei turbine care foloseşte agentul termic furnizat lună de lună populaţiei şi instituţiilor publice. Prețul cu care UATAA vinde energia electrică către CEZ este de 180 lei megawattul la care se adaugă un bonus din partea Transelectrica de 179 lei pentru megawattii produși prin cogenerare. Numai în luna decembrie, UATAA a încasat zece miliarde din vânzarea de energie.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: