E pace în Meteor şi va fi nuntă mare

Nunta de un milion de euro pe care regele Dan Stănescu Tortică vrea să o facă săptămâna viitoare în Meteor se va desfăşura fără incidente. Rudele Alunei, fosta soţie a ginerelui lui Tortică, au renunţat la toate pretenţiile pe care le aveau şi au făcut pace. Unul dintre liderii din Meteor ai etniei, Ion Mihai Ministru a mers la Poliţie cu Ion Priboi, bunicul fetei, dar şi cu tatăl acesteia şi cu bunicul ginerelui şi a mediat conflictul respectiv. Reprezentanţii familiei Priboi au declarat după câteva ore de discuţii avute cu adjunctul Viorel Caragea că nici nu se pune problema vreun scandal la nunta ce va avea loc luni şi marţi în Meteor. "Am spus acele vorbe la supărare, eram supărat că nepoata mea a fost lăsată de soţul ei pentru una mai bogată, dar acum îmi dau seama că nu se poate dragoste cu de-a sila. O să fie mai greu să o recăsătorim, că la noi, la 21 de ani ai ei, e aproape imposibil să mai fie vreun băiat disponibil, dar am înţeles situaţia şi vă asigur că nici vorbă de ceartă sau de război. Eram şi eu supărat şi de aia am zis ce-am zis, dar acum îi las să facă nunta şi să se bucure de ea", a spus ieri Ion Priboi, bunicul Alunei, fosta soţie a lui Mihai Biriţă, ginerele lui Tortică.


Vizualizări: 201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: