Elena Udrea a născut în Costa Rica şi scapă de extrădare

Fostul ministru Elena Udrea a născut joi o fetiţă perfect sănătoasă. Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, spune că nu mai există nicio posibilitate ca aceasta să fie extrădată acum, că a născut, întrucât copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

„Nu există nicio şansă să fie extrădată, pentru că fetiţa va primi cetăţenie costaricană, iar statul Costa Rica protejează copiii şi nu permite separarea fetiţei de mamă. Noi, avocaţii, vom continua demersurile şi sperăm să obţinem o soluţie de anulare a acestei decizii abuzive”, a declarat, pentru News.ro, avocatul Veronel Rădulescu.

Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, aflată în Costa Rica, a născut, joi, o fetiţă, a anunţat Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea. El a scris, pe Facebook, că Elena Udrea se simte bine. „Astăzi, ora 14:00, micuţa Eva Maria s-a hotărât să ne ia prin surprindere şi a venit pe lume! Sunt un tătic fericit şi avem o fetiţă frumoasă şi sănătoasă (se pare că seamănă cu tati). Elena se simte bine, iar sarcina a decurs normal. O bucurie greu de descris în cuvinte. Abia aştept să îmi ţin fetiţa în braţe, şi le doresc tuturor să aibă parte de astfel de momente fericite, pentru că un copil este o Binecuvântare”, spune logodnicul Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată în 5 iunie de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute” şi se află în Costa Rica de la începutul acestui an, fiind dată în urmărire.

Vizualizări: 1,837

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: