Elena Udrea, apărătoarea lui Ponta în dosarul Turceni-Rovinari

Elena Udrea i-a luat apărarea lui Victor Ponta, la tribuna Parlamentului, unde a ajuns pentru a-şi susţine cauza pentru a treia oară, într-un nou dosar penal. „Este evident că se încearcă schimbarea Guvernului Ponta prin folosirea procurorilor", a spus Elena Udrea

Elena Udrea poate fi urmărită penal în dosarul mitei de la băieţii deştepţi din energie. La diferenţă de patru voturi a fost dat şi aviz pentru reţinerea de 24 de ore, în schimb deputaţii au blocat arestarea preventivă a Elenei Udrea. Deputata a avut un discurs presărat cu ameninţări pentru foştii ei colegi din PDL, dar şi cu luări de poziţie în favoarea lui Victor Ponta. "Suntem singura ţară din Europa unde primul-ministru în funcţie a fost pus sub acuzare. Nu contest motivele acuzării, pentru că nu cunosc detaliile dosarului. Ba, mai mult, ca om politic, de multe ori m-am referit, în ultimii 5-6 ani, la relaţia de avocat a domnului Ponta cu Turceni şi Rovinari, dar punerea sub acuzare a primului-ministru în timpul exercitării funcţiei pentru fapte vechi de 7-8 ani, pe care, aşa cum am spus, mulţi dintre cei care am fost adversari lui Victor Ponta l-am folosit ca argument public în lupta electorală, deci erau general cunoscute, arată că justiţia în general şi DNA în special se amestecă în lupta politică sacrificând chiar imaginea României. Este evident că se încearcă schimbarea Guvernului Ponta prin folosirea procurorilor", a susţinut acesta. 

În urmă cu câteva zile, Ponta declara că Traian Băsescu este mult mai bun, de sute de ori mai bun decât este Klaus Iohannis. Declaraţiile din aceste zile sunt interesante dat fiind că cei trei - Băsescu, Ponta, Udrea - au fost adversari în plan public, dar au fost uniţi, se pare, de dosare. 

Elena Udrea este acuzată că i-a cerut omului de afaceri Bogdan Buzăianu 5 milioane de dolari în 2010 şi încă 3,8 milioane în 2012 pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea unui contract de energie electrică cu Hidroelectrica. Alte surse spun că prima şpagă a fost pentru blocarea realizării mixului energetic, în 2010 dorindu-se constituirea companiilor Electra şi Hidroenergetica. Mixul energetic ar fi echilibrat piaţa de energie şi ar fi eliminat „băieţii deştepţi”, abonaţi la energia ieftină de la Hidroelectrica şi Nuclearlectrica.

Adresându-se deputaţilor, Elena Udrea a spus că "va veni şi rândul lor" indiferent "cât de parteneri cu sistemul" se consideră.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: