Elevii de la „Magheru” abia fac faţă comenzilor la măşti de protecţie

Elevii Colegiului Naţional „Gheorghe Magheru” au avut serios de muncă după revenirea din vacanţa de iarnă dar şi înainte de vacanţă pentru că, în cadrul liceului există singurul atelier în care se confecţionează măşti de protecţie împotriva gripei porcine. Reprezentanţii liceului spun că numărul comenzilor a crescut foarte mult în ultima perioadă şi că abia mai pot face faţă.

Peste 3.000 de măşti de protecţie au fost confecţionate de elevii Colegiului „Gheorghe Magheru” în cadrul atelierului profesional de când noul virus gripal a produs victime. Aceste măşti cât şi celelalte articole textile sunt confecţionate în timpul orelor de practică. „Toată această activitate se desfăşoară doar atunci când elevii au practică de aceea ne este destul de greu să onorăm comenzile şi elevii muncesc ca într-un atelier, ca la un loc de muncă adevărat”, a declarat Marius Buzera, directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu.

Comenzile pentru astfel de măşti vin în special de la şcolile din oraş care doresc ca virusul AH1N1 să nu le ia prin surprindere aşa că de cele mai multe ori comandă chiar şi câte 1.000 de măşti de protecţie. Şi nu numai şcolile din oraş au luat cu asalt colegiul ci şi şcoli din comunele Urdari, Turceni, Motru şi Băleşti. „Cele încă 2.000 de măşti pe care le-am realizat au fost pentru localităţi din judeţ şi ne-am bucurat foarte mult că oamenii au apelat la noi şi nu doar pentru măşti ci şi pentru halate sau feţe de masă”, a precizat Marius Buzera. Chiar dacă numărul comenzilor a crescut foarte mult în acest an, preţul unei măşti a rămas acelaşi şi anume 50 de bani bucata.

Încă 500 de măşti pentru satele din Băleşti

În acest moment, elevii lucrează pentru a onora o comandă de 500 de măşti de protecţie împotriva gripei noi pentru şcoli de pe raza comunei Băleşti. Directorul liceului se arată încântat de această afacere şi nu pentru profitul care este mic ci pentru dorinţa elevilor săi de a fi utili şi mai ales devotaţi muncii pe care o prestează în atelier. „Profitul la cele 3.000 de măşti a fost mic comparativ cu munca depusă de elevi dar banii o să fie utilizaţi numai în interesul şcolii, însă cel mai mult mă uimeşte devotamentul acestor tineri”, a precizat Marius Buzera.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: