Energia l-a dat afară pe Mureşan !

Mariajul dintre Daniel Mureşan şi Energia s-a terminat brusc. Nici nu se terminase bine „luna de miere” şi handbalistul adus cu surle și trâmbițe de la Sporting Lisabona şi-a făcut bagajele şi a plecat. Totul după ce Mureșan a acuzat o accidentare la genunchi şi s-a dus să se trateze de capul lui la Oradea. Trebuia să lipsească doar câteva zile, dar a absentat până la urmă mai bine de 2 săptămâni. Antrenorul Liviu Andrieș i-a făcut referat iar șefii Laurențiu Răuț și Andrei Maioreanu au luat o decizie radicală, mai ales că nici Mureșan nu a jucat prea grozav până acum în ciuda faptului că avea cel mai mare salariu de la echipă. „Am decis să-i desfacem contractul jucătorului Mureşan care şi-a încheiat astfel activitatea la Energia. Am primit un raport din partea antrenorilor, am avut şi discuţii cu jucătorul şi am decis în urma unei şedinţe să încheiem colaborarea. El a avut şi nişte probleme medicale mai vechi care acum au recidivat. În plus, nici aportul lui nu a fost cel scontat. Consider că este o decizie normală”, a anunţat președintele Energiei, Răuț. Mureșan s-a antrenat marţi pentru ultima oară cu Energia iar acum își va căuta un nou club unde să evolueze.

„Mureşan nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Decizia ne aparţine tuturor, nu ne ascundem, toată lumea a vrut să luăm această măsură. El nu a respectat Regulamentul de Ordine Interioară al clubului, nu a contactat pe nimeni că lipseşte şi cred că este o decizie corectă” 

Liviu Andrieș, antrenor Energia

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: