Energia redivivus!

Handbaliştii Energiei şi-au revenit după eşecul drastic de la Constanţa şi au învins Caraş Severin în etapa a doua cu 26 la 21. Antonaru a fost eroul meciului cu 20 de parade salvatoare !

Energia Pandurii Târgu Jiu – CS Caraș Severin 26-21 (10-8)

Energia: Antonaru (20 de intervenții), Juzbasic – Păiuș, V. Popescu, Apolzan (4 goluri), Asoltanei (9), Dragnea (2), Ilieș (1), Liberț, Giotoiu (1), Mureșan, Roman, Acatrinei (9), Mledenciu. Antrenor: Liviu Andrieș.

CS Caraș Severin: Marocico (14 intervenții), Cr. Ionescu (1 intervenție) – Heimbach, D. Ionescu (1), Vaidasigan (2), Starikov (2), Cuciula (1), Rohozneanu (3), Grigoraș (2), Marta (4), Negru (2), Turcu (2), Grozăvescu (1), Stan (1). Antrenor: Aihan Omer.

Victoria celor 3 “A”!

Energiatrebuia să câştige cu reşiţenii pentru a spăla impresia groaznică din prima etapă de la Constanţa (20-34). Elevii lui Andrieş au început decişi, au condus la 2 goluri la pauză şi au tranşat meciul până în minutul 45. Reşiţa a mai avut o zvâcnire de orgoliu, a revenit de la 13-21 la 19-22, dar Energia şi-a controlat jocul pe final şi s-a impus cu 26-21.

Omul meciului a fost declarat portarul adus de la Timişoara, Antonaru, autor a nu mai puţin de 20 de intervenţii salvatoare! Acatrinei şi Asoltanei au completat însă tridentul magic „A”, cu câte 9 goluri de fiecare. „Mă aşteptam la un joc greu, n-am mai avut însă lipsa de atitudine de la Constanţa. Reşiţa e o echipă tânără şi arţăgoasă, vreau să le mulţumesc jucătorilor pentru primele 3 puncte din acest campionat. Poarta şi partea dreaptă au mers azi, Antonaru a făcut un meci bun, la fel şi Acatrinei sau Asoltanei”, a spus Andrieş la final. „Energia a avut o zi mai bună, câţiva jucători în formă bună care au făcut diferenţa. Noi nu am reuşit mare lucru, am jucat prost. Dacă eram mai disciplinaţi tactic, poate obţineam alt rezultat”, a spus şi antrenorul reşiţenilor, Aihan Omer.

„Eu văd şi Tg-Jiul în competiţia pentru cupele europene alături de Odorhei, Dinamo sau Bacău. Asta ca investiţii, transferuri, buget. Noi mai încercăm să „păcălim” echipele neatente şi să terminăm cât mai sus.” Aihan Omer

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: