Eric: Le-am dat o palmă celor care au râs că sunt gras

Brazilianul Eric de Oliveira a revenit în atenţia publicului după ce a marcat un gol de senzaţie la meciul cu Dinamo pentru Cupa Ligii. Eric a suferit o accidentare gravă şi a mai şi pus câteva kilograme bune. Antrenorul Edi Iordănescu l-a băgat la slăbit, iar comentariile privind kilogramele sale l-au supărat pe mijlocaşul de la Pandurii. El crede că după ce a marcat vor fi mai puţini care vor comenta că s-a îngrăşat.

Brazilianul Eric a povestit pentru Prosport.ro că a suferit pentru că s-au făcut glume pe seama acestui fapt. El le-a răspuns cu un gol dat în numai câteva secunde de la intrarea pe teren. "Am avut emoţii foarte mari şi am început să plâng pentru că e a doua oară când trec peste o accidentare şi e foarte greu. Mulţi ziarişti au spus că sunt gras şi făceau glume despre mine şi am suferit mult din această cauză. Mă gândeam tot timpul: Lasă că vă arăt eu cu Dinamo. Le-am dat o palmă şi le voi mai da“.

Eric de Oliveira are şi un motiv pentru faptul că a urcat în greutate. Brazilianul vorbeşte despre cum se fac antrenamentele în Arabia Saudită, un campionat în care mai activează Victor Piţurcă sau Sânmărtean. “Deocamdată nu pot să joc 90 de minute, dar în 3 etape voi putea. Mai trebuie să dau jos 2 kilograme. Lumea nu ştie că am fost 9 luni accidentat şi am făcut doar terapie, fără alergări. Am ajuns la 99 de kilograme, de la 84. În Arabia se fac antrenamente doar cu mingea. Dacă eu nu mergeam dimineaţa să alerg, singur, nu aş fi putut juca acum. Acolo jucătorii se antrenează cum vor arabii, nu cum vor antrenorii”, a povestit Eric de Oliveira.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: