Eşecuri vechi, livrate ca idei noi ministrului Energiei

Conducerea CE Oltenia a prezentat ministrului Energiei, Andrei Gerea, ca idei noi, propuneri despre care la nivel local de vorbeşte de ani de zile, iar pentru unele dintre ele au fost făcute licitaţii. Este vorba despre construirea unei fabrici de brichetare la Motru şi a unui parc fotovoltaic pe terenurile scoase de sub sarcină minieră. Pentru parcul fotovoltaic nu s-a făcut nimic, iar pentru fabrica de brichete s-au dat banii, dar între timp deschid alţii fabrică de brichetare la Motru.

Proiectele privind realizarea unei fabrici de brichetare şi a unui parc fotovoltaic au fost prezentate ministrului de conducerea CE Oltenia şi de sindicalişti ca şi cum ar fi fost ceva ce le-a trecut prin minte atunci. Ori acestea sunt discuţii deschise de ani de zile, dar pentru care nu s-a făcut nimic concret. “Aş putea enumera două propuneri, una aparţinând directorului general, alta unui lider sindical, şi anume o fabrică de brichetare a cărbunelui şi totodată utilizarea zonei sterile deja, a haldelor, pentru a face un parc fotovoltaic. Colegii de la Electrocentrale Grup au inaugurat la Chiscani, din nimic au creat un parc fotovoltaic, e un exemplu foarte bun şi demn de urmat şi aici, pentru că tot se vorbeşte de mix energetic, de o energie alternativă ieftină. De ce să nu mergem şi noi mai departe cu un astfel de proiect”, a declarat ministrul Andrei Gerea.

În ceea ce priveşte realizarea unei fabrici de brichete, conducerea a făcut licitaţie pentru lucrările de construcţii clădiri industriale, în valoare de 2.541.425 de lei, fără TVA, care a fost adjudecată de Adumit Company SRL. Pentru achiziţionarea liniei tehnologice de fabricare a brichetelor pe bază de lignit a fost alocată suma de 1,38 de milioane de lei. Compania anunţa în ziarul propriu că fabrica va fi inaugurată în martie 2015, dar în realitate nu s-a făcut nimic. Adumit Company SRL este o firmă la care sunt acţionari Dumitru Ştefuţi şi Adrian Niculescu, persoane care au făcut afaceri cu Cătălin Ciurel, fiul directorul CEO. Totodată, Adumit Company este sponsor la CS Energia.

Cât despre cealaltă mare propunere, construirea unui parc fotovoltaic, nici aici nu s-a făcut nimic. În plus, existenţa ideii este de prin 2013, conducerea luând ochii acţionarului şi altă dată, realizarea parcului fiind chiar şi în planul de management, dar gradul de realizare este ZERO.

print_scrn_parc_fotovoltaic

„Nu este Ciurel foarte bun director acum de trei săptămâni că merg toate grupurile, sunt 40 de grade afară”.

Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: