Experienţa PROMEP, la final

Zilele trecute au fost finalizate cursurile din cadrul programului de formare „Profesionişti în managementul educaţional preuniversitar”, desfăşurate la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. „Apreciez la modul pozitiv desfăşurarea şi seriozitatea acestui programde formare, şi consider îndeplinite obiectivele propuse. Chestionarele de evaluare completate de participanţi indică de altfel satisfacţia faţă de modul de desfăşurare al sesiunilor de formare”, a declarat Dorina Golea, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, formator al echipei PROMEP Gorj, alături de profesorii Laura-Maria Gheorghiţă-Schipor, Iozefina Simona Creţan, Dorina Nichifor, Lelia Viorica Stîngă, Antonie Adrian Luţă. La reuşita evenimentului a contribuit sprijinul acordat de către managerul de proiect, profesor Megdonia Păunescu din cadrul Minsterului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, coordonatorului activităţilor de formare, profesor Ersilia Oprescu, precum şi prezenţa la Târgu Jiu a reprezentantului regional pentru monitorizare, profesor Călinescu Mădălina. „Temele cursului au fost foarte bine alese, formând un întreg.Acest curs mi-a deschis noi orizonturi de cunoaştere”, spune Mariana Suciu, profesor la Liceul Teologic din Târgu Jiu.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: