Externalizarea Carierei Berbeşti, amânată

Externalizarea carierelor Berbeşti şi Alunu de la Vîlcea, din Complexul Energetic Oltenia, a fost amânată cu încă o lună. Cei 1200 de angajaţi vor mai fi şi în octombrie pe statul de plată al ce Oltenia, chiar dacă administraţia anunţa că pe 1 octombrie procesul de externalizare va fi terminat. Acţionarii vor aproba trecerea carierelor de la CE Oltenia la CET Govora pe 20 octombrie.

Acţionarii Complexului Energetic Oltenia se vor reuni pe 20 octombrie în şedinţă, pe ordinea de zi fiind transferul carierelor Berbeşti şi Alunu către CET Govora. Complexul vrea să renunţe la aceste cariere din cauza datoriilor pe care le are de recuperat de la CET Govora, unitatea beneficiară a cărbunelui de la aceste unităţi. Transferul va fi cu „titlu oneros“, fiecare dintre părţi având un avantaj, „prin procedura de negociere directă a activelor aferente UMC Berbeşti către CET Govora în temeiul prevederilor articolelor legii 88/1997 privind privatizarea societăţilor modificată prin ordonanţa 14/2014“, după cum se arată pe ordinea de zi a AGA.

Preţul transferului va fi stabilit de un evaluator, însă nu trebuie să fie mai mic decât valoarea recomandată de evaluator în raport. De asemenea, acest transfer este realizat numai cu Acordul creditorilor în cazul în care activele sunt grevate de sarcini.

Zece lei este reducerea costurilor pe MWh produs la CE Oltenia în urma externalizării carierelor din Vîlcea.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: