Fântânile arteziene din Târgu Jiu au fost puse în funcţiune

Fântânile arteziene din centrul oraşului, puse în funcţiune în week-endul trecut, i-au atras pe târgujieni ca un magnet. Profitând de vremea frumoasă din ultimile zile foarte mulţi cetăţenii s-au relaxat ore în şir pe băncile din Piaţa Prefecturii admirând monumentele arteziene. Odată cu lăsarea întunericului culoarea apei se schimbă datorită reflectoarelor montate în apropiere. Fântânile se află în perioada de probă şi vor funcţiona după un programul stabilit de autorităţi.  Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu ne-a declarat:,, Fântânile arteziene funcţionează începând cu ora 6 dimineaţa până la ora 2 noaptea, în tot acest timp fiind oprite doar 3-4 ore pentru ca pompele să se poată răci.,,  
De asemenea, Marius Ionescu a mai precizat:,, De Paşti va deveni funcţională şi fântâna arteziană din spatele bisericii din Piaţa Prefecturii, iar după sărbători vor fi puse în funcţiune şi fântânile din apropierea Instituţiei Prefecturii.,,
Programul de modernizare al oraşului prevede construirea a 13 fântâni arteziene şi achiziţionarea mai multor obiecte de mobilier stradal.


Vizualizări: 73

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: