Fetiţă de 9 ani, violată de prietenul părinţilor

O fetiţă din Motru a fost violată de prietenul de pahar al tatălui acesteia, suspectul fiind reţinut de poliţiştii gorjeni la câteva ore de la producerea nenorocirii. Mama micuţei nu ştie nimic despre cele întâmplate, femeia fiind plecată la muncă în străinătate, inspectorii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului anunţând că îi vor decădea pe părinţi din drepturi.

Faptele greu de imaginat s-au produs marţi seara la Motru. Daniel Sebastian, un „bărbat” de 35 de ani, a plecat să bea o bere la cârciuma din apropiere, unde l-a întâlnit şi pe tatăl minorei, care era împreună cu aceasta. Cei doi adulţi au trimis-o pe copilă la plimbare în faţa cârciumii, ei văzându-şi de-ale lor, adică de „hai noroc” o dată, de două ori, de trei ori… La un moment dat tatăl fetei a rămas singur în localul cu pricina să mai bea o bere, iar prietenul său de pahar a ieşit afară, unde a observat-o pe fiica acestuia că se juca. Micuţa a fost ademenită cu promisiunea cumpărării unui ursuleţ dacă îl urmează pe prietenul tatălui ei la apartamentul acestuia. Evident că, în naivitatea ei, fata a acceptat propunerea, iar când s-a şi văzut cu un ursuleţ din pluş în braţe nu a mai avut nici un motiv să nu îl urmeze pe Daniel Sebastian în apartamentul acestuia.

Clipele pe care micuţa le-a trăit în apartamentul cu pricina nu vor fi niciodată uitate de aceasta. „Groază” e puţin spus, pentru că fetiţa era inclusiv ieri marcată de cele întâmplate, cu greu poliţiştii reuşind să o facă să aibă încredere în ei. Burlacul Daniel a arătat cât este de bărbat la finalul faptelor de violenţă de care a avut parte minora, permiţându-i acesteia să plece acasă, singură, noaptea, şi să se ducă la tatăl său. Evident că fata a ţinut-o numai în fugă până acasă, acolo unde i-a spus tatălui său, printre lacrimile care îi curgeau şiroaie din ochi, că fusese violată. În braţe avea un ursuleţ din plus, drept „amintire”, dar şi „dovadă” a clipelor de coşmar prin care a trecut.

Ursuleţul a rămas singurul său prieten inclusiv ieri la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, acolo unde medicii au fost chemaţi să constate consecinţele medicale ale faptelor bărbatului de 35 de ani. Specialiştii au confirmat ruperea himenului la micuţa de 9 ani, fiind de domeniul evidentului că fata a avut parte cel puţin de un contact sexual. Medicii au prelevat inclusiv probe de spermă pentru a demonstra că ADN-ul din aceasta este acelaşi cu al individului suspectat de comiterea violului.

Violatorul a încercat să fugă din judeţ

Interesant este că imediat după ce s-a trezit din beţie, „bărbatul” a fugit din apartamentul său şi a încercat să se ascundă la nişte rude pe care le avea în Mehedinţi. Poliţiştii gorjeni i-au dat însă de urmă acestuia şi l-au prins în cursul nopţii de marţi spre miercuri, ieri acesta fiind reţinut pentru 24 de ore. „Suspectul a acostat-o pe minoră în apropierea unui bar şi a profitat că aceasta nu era supravegheată. Sub promisiunea cumpărării unei jucării a dus-o pe aceasta la apartamentul proprietate personală, unde, dat fiind faptul că victima nu se putea apăra, a fost violată. Minora a plecat ulterior acasă şi i-a povestit tatălui ei, care, la rândul său, a sesizat Poliţia municipiului Motru cu privire la cele întâmplate. Bărbatul suspectat de comiterea faptelor a plecat din apartament, încercând să se ascundă la nişte rude dintr-un sat din judeţul Mehedinţi, în apropiere de satul Râpa în care domicilia victima”, a menţionat inspectorul Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

A dat vina pe băutură

Daniel Sebastian nu se mai simţea ieri atât de „bărbat” întrucât la vederea jurnaliştilor a fost la un pas de a băga capul în pământ, la propriu, numai să nu fie nevoit să răspundă la întrebările primite. „Băutura e de vină” a îngăimat totuşi acesta câteva cuvinte, printre puţinele vorbe rostite individul dând de înţeles şi că îşi regretă faptele. Suspectul a fost introdus aseară în arestul Poliţiei Judeţene Gorj, urmând ca azi să fie prezentat la Tribunal pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. El este acuzat de comiterea infracţiunii de viol, faptă pentru care riscă până la 25 de ani de închisoare, în cazul în care va fi găsit vinovat. Tot azi ar urma să înceapă şi o anchetă a Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului, anchetă menită să ducă la decăderea din drepturi a ambilor părinţi. „Ne-am deplasat la spitalul judeţean şi medicii de acolo ne-au confirmat că fetiţa a fost violată şi că s-a produs deflorarea de către un prieten de pahar al tatălui acesteia. Tatăl fetei este un om josnic, iar mama a plecat de multă vreme, de vreo doi ani, la muncă în străinătate şi şi-a lăsat copiii aici. Joi dimineaţa specialiştii noştri vor merge şi vor face o anchetă ca la carte la domiciliul părinţilor pentru că dorim să îi asigurăm acestei fetiţe tot sprijinul de care are nevoie de la noi în aceste momente”, ne-a menţionat Constantin Preoteasa, şeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj.

Fetiţa de 9 ani va ajunge, cel mai probabil, într-un centru de plasament, sub grija statului, un psiholog al Direcţiei urmând să o ajute în perioada următoare să depăşească dificilele momente pe care le-a trăit. Cazul de la Motru ridică un nou semnal de alarmă cu privire la situaţia în care se află sute, dacă nu mii, de copii ai căror părinţi nu mai au un loc de muncă sau sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar ei au fost lăsaţi aproape singuri pe meleagurile natale. Motru devenise cunoscut prin toată ţara pentru filmuleţele tot mai multe realizate de diferite adolescente în ipostaze sexy sau chiar porno, despre violuri produse la vârste atât de fragede şi despre indivizi dispuşi să facă asemenea fapte nemaivorbindu-se însă de ceva vreme.

Vizualizări: 1,581

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: