Fiecare cu găurile lui…

Jeffrey Franks pleacă mulţumit de rezultatul discuţiilor pe care le-a avut în România. De câte ori pleacă el aşa mulţumit înseamnă că nouă ni se pregăteşte ceva. Teoretic nu spun că ceea ce au convenit cele două părţi şi care va fi bătut în cuie la sfârşitul lunii iunie  este ceva rău, dar de regulă toate măsurile de restructurare pe care s-au angajat guvernanţii să le facă în firmele de stat au fost transpuse în practică de managerii politici într-un fel foarte românesc. Bineînţeles că toată lumea a început cu tot felul de restructurări de personal de multe ori făcute-n orb, fără politici şi strategii de dezvoltare, fără programe de construcţie economică sau de relansare economică. Pun pariu că şi de data asta se va întâmpla tot aşa, fapt ce va întări multora convingerea că de câte ori ne face câte o vizită FMI-ul, de atâtea ori se lasă cu şomeri, cu oameni lăsaţi pe dinafară, cu jale mare.

Franks, devenit mult mai simpatic după ce ne-a lăsat să-i vedem găurile din tălpile pantofilor, sunt sigur că nu se va lăsa până nu ni le va vedea şi el nouă! Problema este că omul nu mai înţelege nimic din toată văicăreala în care am căzut pentru că în cercul în care se învârteşte el la Bucureşti nu vede decât personaje înţolite cu haine de firme printre care costumul lui pare luat de la târg direct din sacii de second hand… Dacă educaţia lui îl îndeamnă să nu-i pese că umblă cu găuri în tălpi, dar cu ceva pus de-o parte pentru zile negre educaţia noastră de ţoape ale Europei ne face să ne împrumutăm de bani ca să putem umbla rujaţi pe buze chiar dacă ne chiorăie maţele de foame.

Românul când pleacă de-acasă crezi că a căzut şifonierul pe el, iar slujba a devenit pentru multe cucoane cărora le-a pus Dumnezeu mâna în cap un fel de podium pe care-şi etalează toaletele. Cu găuri sau fără găuri în talpă, Franks este şi va fi pentru o bună perioadă de timp spaima directorilor din fruntea unităţilor de stat care acum sunt puşi în situaţia, vorba parlamentarului Ghişe, să constate că nu şi-au amortizat „investiţia”, adică funcţia, şi femeistul vrea să-i schimbe cu manageri de top găsiţi de firme străine specializate în recrutări.

Bineînţeles că nici lui Blaga şi mai ales lui Boc, cei doi concurenţi pentru un singur post de lider de partid, nu cred că le face bine la voturi decizia pe care Băsescu a luat-o peste capul lor de a le reteza resursa umană şi nu numai din fruntea companiilor de stat. Probabil că lucrurile sunt atât de grave încât n-a mai existat altă soluţie. Deşi aparent, măsura pare că îndepărtează voturile afiliaţilor politic care au reuşit şi au prins câte un ciolănel, în realitate, dacă ea se va implementa (am mari rezerve că se va implementa pentru că ea taie accesul la resurse) va duce la un plus de voturi pentru că toată lumea s-a săturat să vadă că după fiecare alegeri cei care au lipit afişele electorale îşi cer obolul.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: