Filialele PRU migrează la partidul lui Ponta

Mai multe filiale ale Partidului România Unită vor merge la Forța Națională, partid inițiat de europarlamentarul Laurențiu Rebega. Pasul următor este fuziunea cu mișcarea Pro România a lui Daniel Constantin, partid în care din toamnă este așteptat și Victor Ponta.

Partidul Forța Națională a anunțat luni că a constituit noi filiale, acestea fiind de fapt organizațiile PRU trecute în totalitate la noul partid. Forța Națională mai spune că s-au demarat conferințele pentru alegerile de președinți de organizații și pentru desemnarea delegaților la Congres. Printre filialele noi venite de la PRU se numără cele de la Maramureș, Brașov, Tulcea, Mureș, Constanța, Călărași, Ialomița și Giurgiu. Comunicatul Forța Națională mai anunță că „în urma Congresului din toamnă, partidul Forța Națională va decide noul președinte al formațiunii, dar și posibila alianță sau fuziune cu alte formațiuni politice în vederea creării unui pol patriotic care să reprezinte o alternativă la partidele care domină scena politică actuală”. Este vorba, de fapt, de joncțiunea cu Pro România, negocieri avansate existând în acest sens între europarlamentarul Laurențiu Rebega, inițiatorul Forței Națională, și Daniel Constantin, liderul Pro România. (A.A.)

Vizualizări: 1,035

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: