Fiţi bărbaţi politici!

Atâta ţăţism politic cât am văzut ieri, nu am mai văzut vreodată. Liderii USL şi-au ridicat poalele să vedem cu toţii cum a funcţionat această alianţă a ciolanului în ultimii ani. Atâtea şi-au strigat Antonescu, Ponta, Voiculescu şi galeriile, încât opoziţia, aşa firavă cum e, ar trebui să plece în concediu în străinătate, că nu i-a mai rămas nimic de făcut.

Înţeleg că va continua acest scandal în următoarele zile, până când unul dintre lideri va pune piciorul în prag şi va spune: rupem USL! Nu înţeleg şi pace de ce, dacă vor amândoi divorţul, şi mă refer aici la Crin Antonescu şi Victor Ponta, nu merg la notar, în linişte, să îl oficializeze. Până şi Bianca cu Victor Slav au reuşit să facă asta. Fiţi bărbaţi! Nu zic să divorţaţi cu eleganţă, că e clar că vă pregătiţi de o campanie murdară, pe care aţi început-o deja. Dar zic să fiţi bărbaţi şi să recunoaşteţi că vreţi să mergeţi pe drumuri separate. Măcar acum, când ne-am prins toţi.

Ponta, recunoaşte că vrei să fii preşedintele României şi că voiai să păstrezi USL până după europarlamentare, pentru că ţi-e teamă că fără 80% în parlament vei avea o opoziţie reală şi te vei prăbuşi în sondaje. Antonescu, recunoaşte că ai ghicit jocul lui Ponta, ieşi de la guvernare, de ce aştepţi să fii dat afară? Oricum cine va dori să creadă că e PSD de vină aşa va crede, cine va dori să dea vina pe PNL aşa va face. Şi nici nu cred că este atât de important pentru electorat cine a înşelat primul. Bianca sau Victor? Ponta sau Antonescu?

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: